❚ „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora” (Luca II,34)

Prăbuşirea şi ridicarea în sensul de aici a fost o proorocie a bătrânului-drept Simeon, care îşi dădea seama că riturile şi jertfele aduse la templu nu mai erau o dăruire din credinţă, ci deveniseră o moştenire sau un obicei. Se părăsise adevărata credinţă şi pentru faptul că oamenii nu mai aveau încredere în slujitorii ei şi că, odată cu influenţa altor religii străine, mulţi respingeau Legea lui Moise.

De aceea, la naşterea lui Mesia, nu s-au tulburat arhiereii de atunci, ci numai regele Irod, auzind că s-a născut un nou împărat. Aplicarea ritualului iudaic, prin tăierea împrejur a Mântuitorului, a dovedit că Hristos s-a întrupat şi că va trece prin acelea şi rânduieli date de Moise, la porunca lui Dumnezeu. Deci, Domnul prin primirea vechilor practici arată originea lor dumnezeiască şi recunoaşte încă odată că Moise, proorocii şi toţi trimişii lui Dumnezeu au avut rol de prevestitori ai venirii lui Mesia.

În praznicul de astăzi, găsim prezenţa a doi bătrâni sinceri, credincioşi, plini de Duhul Sfânt, înţelepţi, dar cu îndoieli asupra realităţii mântuirii şi venirii Fiului lui Dumnezeu în lume. Deşi Mântuitorul, Dumnezeu adevărat, a venit în trup pentru oameni, la toate faptele, minunile şi semnele Sale, au fost martori mulţi, fie bolnavi care se vindecau, fie martori întâmplători sau curioşi din popor. Nu acelaşi lucru a fost şi la închinarea Pruncului Iisus la Templu. Aici, pe lângă săvârşirea celor obişnuite şi sacrificarea unei perechi de pui de porumbei sau turturele, sunt de faţă Dreptul Simeon şi Ana, Proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer.

Deşi tradiţia ne spune că bătrânul Simeon ar fi avut atunci aproximativ 380 de ani, acesta se simţea în putere şi viaţa sa era de Înger în trup. Întreg la minte, cu forţe fizice proaspete şi mereu prezent în a face bine, este cunoscut slujitorilor templului şi celor din jur care îi dăduseră numele de cel drept. El era nepot a bătrânului Simeon, cel ce tradusese Vechiul Testament din ebraică în greacă (Septuaginta). Datorită lecturilor Sfinte şi mai ales experienţei sale de o viaţă în a sluji la sacrificii, aştepta cu încredere să vină un Izbăvitor pentru ca să scape poporul de suferinţă.

Nu putea înţelege, omeneşte vorbind cum s-ar putea ca Dumnezeu nemărginit, atotputernic, Stăpân şi creator a toate, să se întrupeze de la Duhul Sfânt, dintr-o Fecioară curată (Isaia, VII, 14, 16), şi să se facă om. Avea în gând pilda lui Zaharia-preotul, care nu crezuse că va avea un moştenitor şi rămăsese mut (Luca I, 20), abia când a văzut pe Ioan, limba aceluia s-a dezlegat. Simeon primise şi el o pedeapsă mai mare. Zaharia a stat mut nouă luni, pe când bătrânul Simeon, fusese anunţat că nu se va stinge neamul său până nu va vedea pe Mesia. Bătrânul Simeon însă avea rostul de a împăca o lume veche cu una nouă.

Părinţii Pruncului au rămas miraţi iar Simeon în faţa tuturor cu chip nins de bătrâneţe şi cu o înfăţişare profetică, a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta; Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, celui binecredincios... (Luca, II, 29-33). În acest moment sublim, de răscolire sufletească a ascultătorilor, Bătrânul Înţelept prevesteşte pe Sfânta Fecioară: „Acesta este spre căderea şi ridicarea multora; adică prin El se va descoperi Dumnezeu şi se va despărţi adevărul de minciună, lumina de întuneric, credinţa de superstiţie şi credulitate; cunoaşterea de falsitate. Dar fericitul Simeon, prin sufletul său curat şi cugetul său înţelepţit de Sfântul Duh, prevesteşte Maicii Domnului pătimirea Fiului Ei... prin sufletul tău va trece sabia... anunţând astfel izbăvirea lumii prin batjocura, răstignirea şi moartea lui Hristos.

Aşa s-a petrecut actul Întâmpinării: bătrânul Simeon sărută pe părinţii Pruncului, îngenunchind în faţa Lui, apoi rezemat de un toiag a ieşit din templu pentru ultimul său drum. Sărbătoarea de astăzi ne mijloceşte înţelegerea venirii în lume a Mântuitorului Hristos. Bătrânul Simeon şi Proorociţa Ana, deşi nu erau slujitori oficiali ai templului, au fost reprezentanţii poporului dreptcredincios care, deşi în faţa zidurilor templului, aşteptau încrezători, pentru că cel ce rabdă până la sfârşit acela se va mântui (Marcu X, 22). Ei au venit cu încredere pe ultimul lor drum, ca să vadă pe Acela care este învierea şi viaţa: Domnul Iisus Hristos. De atunci este rânduit ca pruncul încreştinat să fie îmbisericit imediat după botez sau la 40 de zile, aşa cum a fost Pruncul Iisus la Întâmpinare.

Preot Florin Năstase, Parohia Catanele