Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
30.07.2010 00:10
Agenția Națională de Presă AGERPRES și Trustul de Presă ARTPRESS vă prezintă
CALEIDOSCOP NAȚIONAL

POLITIC
BOGDAN DIACONU (PC): SLOGANUL DE ȚARĂ PROPUS DE ELENA UDREA NU SURPRINDE ADEVĂRUL DESPRE STAREA ACTUALĂ A ȚĂRII
Vicepreședintele PC, Bogdan Diaconu, consideră că sloganul de țară propus de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, nu surprinde adevărul despre starea actuală a țării, „prăbușită de guvernarea catastrofală a PDLului”. „În mod corect, brandul de țară al lui Udrea ar trebui să fie «Explorați ruina în care PDL a transformat România!», cu imagini de la inundațiile în timpul cărora guvernanții i-au lăsat pe sinistrați singuri în fața puhoaielor, de la manifestațiile din fața Cotroceniului, în care jandarmii îi bruscau pe pensionarii care-și cereau dreptul la viață, dar și cu spectacolul superb al mașinilor de lux cu care au venit pedeliștii la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu de la Snagov”, a spus Diaconu, potrivit unui comunicat de presă, transmis, joi, AGERPRES. Vicepreședintele PC susține că turiștii străini ar putea fi invitați să viziteze sălile de sport pe care le construiește Elena Udrea în sate fără canalizare, să vorbească cu românii evacuați din locuințe pentru că nu au mai avut bani să-și plătească ratele la bănci în urma disponibilizărilor ori a scăderii salariilor, sau să admire „fericirea” bolnavilor care își cumpără singuri medicamentele. Diaconu i-a sugerat, totodată, ministrului Dezvoltării să folosească pentru transportul turiștilor „capsule de teleportare”, pentru ca aceștia să nu poată vedea „craterele din șoselele patriei și cozile lungi de mașini ale localnicilor”. „Iar dacă turiștii nu vor fi satisfăcuți de imaginile inedite ale turismului românesc, Udrea ar trebui să îi invite pe călători, la finalul excursiei, pe plajele din Monte Carlo, acolo unde, potrivit pedelistului Cezar Preda, se iau deciziile care au transformat România în «grădina» de care vorbește brandul de țară, dar care aduce din ce în ce mai mult a cimitir”, a mai spus Diaconu.
VICTOR PONTA: RELAȚIA NOASTRĂ CU FMI-UL ESTE ÎN ACEST MOMENT PROFUND NOCIVĂ
Relația României cu Fondul Monetar Internațional (FMI) este, în acest moment, „profund nocivă”, a declarat, miercuri seară, la TVR1, președintele PSD, Victor Ponta. „Ceea ce se întâmplă cu FMI-ul este un lucru care pe mine și pe noi ( PSD - n.r.) ne alarmează foarte tare.(...)Eu vreau să vă spun - și îmi asum acest lucru - relația noastră cu FMI-ul este în acest moment o relație profund nocivă. În primul și în primul rând, cei de la FMI, cei care vin în România, începând chiar cu domnul Mihai Tănăsescu și cu domnul Jeffrey Franks, ar trebui să vină și să spună - poate mă aud, dacă ne bagă în seamă că ei nu prea ne bagă în seamă”, a spus Ponta. Liderul PSD i-a acuzat pe reprezentanții FMI că au sprijinit „o anumită mișcare politică” din România, „mințindu-i și păcălindu-i” pe români că țara va înregistra în 2010 o creștere economică și că va avea un deficit bugetar mai mic. „Anul trecut ne-au mințit (reprezentanții FMI - n.r.) pe toți și ne-au păcălit și au făcut-o după părerea mea ca să sprijine o anumită mișcare politică. (...) Anul acesta, în februarie, ni s-a spus că este foarte bine că avem creștere 1,2. Ieri ( marți - n.r.) l-am auzit pe domnul Jeffrey Franks declarând că vom avea scădere 2,5, dar vom avea, la anul, creștere. (...) Noi personal credem că, în acest moment și în formula actuală, relația cu FMI este împotriva FMI și în avantajul de scurtă durată al celor care conduc în acest moment. Cât timp te bazezi numai pe împrumut și vreau să se gândească fiecare om care se uită la noi, de ce ne dă FMI-ul bani? Sunt vreo fundație de caritate?”, s-a întrebat Ponta. El a explicat că orice creditor trebuie să verifice potențialul de rambursare a datoriilor, însă FMI vine și creditează încă o dată un Guvern care „a mințit în urmă cu șase luni”. „Acuzația mea directă la cei de la FMI este că devin complici cu Guvernul actual”, a menționat președintele PSD. Liderul social-democrat a criticat actuala guvernare, care a dublat în doi ani datoria României, și intenția Executivului Boc de a accesa un nou împrumut.
ACTUALITĂȚI
PREȘEDINTELE ANI, AUDIAT LA DNA ÎN DOSARUL PATRONULUI OTV
Președintele Agenției Naționale de Integritate, Alexandru Cătălin Macovei, a fost audiat, miercuri, de procurorii Direcția Naționale Anticorupție, în calitate de martor, în dosarul în care patronul OTV, Dan Diaconescu, este acuzat că l-ar fi șantajat pe omul de afaceri Petre Paul Țârdea, susțin surse judiciare. Potrivit surselor citate, Alexandru Cătălin Macovei ar fi venit să dea detalii despre modul în care a instrumentat, pe vremea când era procuror DNA, dosarul deschis pe numele lui Dan Diaconescu, înainte ca acesta să fie declinat la Parchetul Judecătoriei sectorului 4. În 19 iulie, DNA menționa într-un comunicat că dosarul penal conexat la o altă cauză, în care este cercetat Dan Diaconescu, nu a fost niciodată soluționat și nici redeschis. „Dosarul penal conexat în acest moment la cauza precizată mai sus nu a fost vreodată soluționat și nici redeschis, fiind conexat ca urmare a unui conflict negativ de competență intervenit între Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, prin care a fost stabilită competența în favoarea DNA - Secția de combatere a corupției”, explica Biroul de Informare și Relații Publice al DNA. Patronul televiziunii OTV, Dan Diaconescu, s-a prezentat săptămâna trecută, la DNA, pentru a lua la cunoștință de o nouă acuzație de șantaj. Acesta a afirmat, la ieșirea din sediul DNA, că nu poate să dea declarații într-un dosar în care nu știe exact despre ce este vorba. Avocații patronului OTV au precizat că anchetatorii susțin că Diaconescu a cerut, împreună cu jurnalistul Mihai Ghezea, 100.000 de euro de la omul de afaceri Petre Paul Țârdea și că a fost dat un avans de 4.500 de euro. Ei au mai menționat că acea plângere s-a formulat în 2005, iar DNA analizând dosarul în 2007 ar fi dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru că șantajul nu era considerat faptă de corupție, motiv pentru care a fost trimis dosarul la sectorul 4, care l-ar fi soluționat în parte. Potrivit avocatului, „dosarul a ajuns acum la DNA , fără să se știe cum”.
DIRECȚIILE JUDEȚENE DE SPORT, FUZIONATE CU CELE DE TINERET
Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind fuzionarea direcțiilor județene de sport cu cele de tineret, decizie în urma căreia, dintr-un total de 1.920 de posturi, care se află în prezent în cele două direcții, vor rămâne 1.350. „Consecința acestei fuziuni este continuarea activității în parametri normali, deci fără perturbarea activității. Din totalul de 1.920 de posturi care se află azi în direcțiile de tineret și sport vor rămâne 1.350 de posturi, astfel se reduc 570 de posturi, dintre care astăzi sunt ocupate 224 și 346 sunt vacante”, a explicat, miercuri, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, la finalul ședinței de Guvern. El a precizat că economiile care se vor realiza prin această fuziune sunt reprezentate și de faptul că în anumite județe se plăteau două chirii, una pentru direcția de sport și una pentru cea de tineret, iar acum se va plăti una singură. Tot miercuri, a mai fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care s-a decis reducerea aparatului administrativ în structura centrală a Autorității Naționale pentru Sport și Tineret. Astfel, de la 202 de posturi - dintre care 195 erau ocupate în prezent - se ajunge la un număr de 165 de posturi. Prin același act normativ au fost reduse și posturi de la casele de cultură ale studenților, cluburile sportive sau complexele sportive naționale. În acest caz, este vorba de o reducere de 1.239 de posturi, din care 575 ocupate și 664 vacante. „Economiile care se fac prin reducerea acestor posturi sunt de aproximativ 9 milioane de lei până la sfârșitul acestui an și 27,5 milioane de lei anual. Inițial, aveam 4.765 de posturi, am redus 1.239 de posturi și azi avem 3.526 de posturi”, a conchis Funeriu. El a dat asigurări că procesul de restructurare va continua și în ceea ce privește aparatul central, pe partea de educație și cercetare.
ECONOMIC
JEFFREY FRANKS:ROMÂNIA POATE ALEGE DACĂ VREA SĂ CONTINUE ACORDUL CU FMI
România este o țară suverană și, dacă guvernul român consideră că țării îi merge mai bine fără FMI, poate alege să meargă pe drumul său, a spus miercuri șeful misiunii Fondului Monetar Internațional, Jeffrey Franks, după discuțiile purtate cu președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, și cu omul de afaceri Dinu Patriciu. Dinu Patriciu declarase anterior că România ar trebui să înceteze cât mai repede acordul cu FMI. „Important este că guvernul nu este de părerea lui Dinu Patriciu”, a adăugat Jeffrey Franks, și că „Executivul consideră că FMI face o treabă bună în România. Interesul nostru este să ajutăm România în orice fel putem, pentru a scoate țara din recesiune”. Jeffrey Franks a mai precizat că oamenii de afaceri au prezentat o listă de revendicări pentru relansarea economiei, iar FMI „a luat notă de acestea”. Șeful misiunii FMI pentru România a explicat că „întotdeauna ne place să ne întâlnim cu oamenii de afaceri și cu sindicatele, să le cunoaștem opiniile privind mersul economiei, să aflăm care consideră aceștia că sunt cele mai bune căi pentru relansarea economiei, dar și lucrurile care îi îngrijorează. Am avut un schimb util de opinii cu oamenii de afaceri”, a spus în încheiere Jeffrey Franks.
DINU PATRICIU: REPREZENTANȚII FMI TRĂIESC ÎNTR-O LUME TEORETICĂ
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, miercuri seara, că reprezentanții Fondului Monetar Internațional trăiesc într-o lume teoretică și nu cunosc realitățile economiei românești. „Acești domni de la FMI trăiesc într-o lume teoretică. Nu știu nimic despre economia românească ceea ce îi face periculo și în relația cu guvernul, care nici el nu vrea să facă cu adevărat reformă”, a declarat Dinu Patriciu, la ieșirea de la discuțiile avute de conducerea Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cu experții Fondului. Patriciu a precizat că „ar trebui să găsim, ca și alții înaintea noastră, o metodă rapidă de a-i trimite acasă”. O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Jeffrey Franks, se află la București, în perioada 26 iulie - 4 august, pentru a încheia cea de-a cincea evaluare a îndeplinirii de către România a Acordului Stand-By, semnat în mai 2009. Misiunea FMI va avea trei obiective principale, și anume analizarea rectificării bugetului pe 2010, discutarea bugetului pe 2011 și trecerea în revistă a politicilor fiscale și monetare. Programul de asistență financiară a României, în valoare totală de peste 20 de miliarde de euro, este susținut de FMI (13,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (5 miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) și alți finanțatori internaționali. Până în prezent, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE și 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.
Vizualizare imprimare Trimite unui prieten
Trimite pe Y!
Comentarii
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
CALEIDOSCOP NAȚIONALCALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
CALEIDOSCOP NAȚIONAL
Editorial
Opriți mafia din Dâmbovița!
Toată ziua de ieri, fărădelegile din județul Dâmbovița au reprezentat prima știre aflată în dezbaterile televiziunilor naționale. Tânărul polițist Codruț Oprea, de 24 de ani - fost sportiv – a fost internat ieri dimineață la Spitalul Floreasca – între viață și moarte – după ce a fost lovit cu o sticlă în cap de un membru de frunte al lumii interlope dâmbovițene. Cazul a luat o amploare națională care sper să ducă la descifrarea culiselor mizerabile prin care...
[citește tot...]Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

