Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
26.01.2012 00:01
Județul - dat peste cap de ninsori și viscol
Dâmbovița, sub urgia Codului portocaliu

❚ Pe DN 71, la Ulmi, pe carosabilul acoperit cu zăpadă, un autobuz care transporta 27 de muncitori s-a răsturnat ❚ Un șofer de camion care circula pe DN 72 Târgoviște – Ploiești nu a văzut doi stâlpi pe care i-a rupt la manevra de mers înapoi ❚ Aseară, DN7 a fost blocat din cauza unui tir care a derapat, iar pe DN71 se circula bară la bară, ulterior drumul fiind închis
●Un autobuz care transporta 27 de muncitori s-a răsturnat ieri pe DN 71 la ieșirea din localitatea Ulmi. Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat și s-a răsturnat în afara drumului. Din fericire, nici unul dintre pasageri nu a fost rănit. Autobuzul cu cei 27 de muncitori plecase din Târgoviște și urma să ajungă la Răcari, la o firmă unde lucrează muncitorii. Atât șoferul, cât și pasagerii spun că autobuzul nu circula cu viteză și nu-și pot explica ce s-a întâmplat. La fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție, dar și pompierii SMURD, însă nici unul dintre pasageri nu a suferit vătămări corporale.
●Tot din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum acoperit cu zăpadă, și pe Autostrada București - Pitești traficul a fost blocat și deviat pe rute ocolitoare, după ce un tir s-a răsturnat pe partea carosabilă.
●În județ se circula ieri cu dificultate din cauza zăpezii viscolite și pe Drumurile Județene 711 A Potlogi – Pitaru și 711D Polia - Lungulețu.Tot ieri, un șofer de camion care circula pe DN 72 Târgoviște – Ploiești, în momentul în care a vrut să iasă din parcare și a dat cu spatele, din cauza vizibilității reduse nu a văzut stâlpii. Astfel, la manevra de mers înapoi, el a rupt doi stâlpi. Șoferul spune că oprise în parcare pentru a curăța geamul camionului, iar când a dat cu spatele nu a văzut stâlpii. A fost amendat de polițiști și tot el va trebui să suporte și reparațiile.
● DN 7 București-Pitești a fost blocat aseară în zona Mătăsaru, din cauza unui tir care a derapat într-o pantă. Pe DN 71, șoferii circulau bară la bară sau așteaptau în coloane din cauza mai multor blocaje formate în zonele de câmp, unde autovehicule de mare tonaj au patinat pe gheață. Șoferii erau revoltați și acuzau drumarii că nu au acționat la timp, astfel că în mai multe zone zăpada a înghețat pe carosabil. Cei care au ales să circule ieri pe DN 71 între Târgoviște și București au avut nervii întinși la maxim, iar acuzele la adresa drumarilor au curs mai ceva ca ninsoarea.
Corvin Dumitrică | corvin.dumitrica@artpress.ro
UPDATE: Dâmbovița, paralizată de iarnă: fără curent electric, fără drumuri, fără școli
Ultima oră: Instituția Prefectului a anunțat aseară că DN 71 București-Târgoviște a fost închis. Variantele alternative de trafic sunt: DN 1A Crevedia-Bujoreanca - DJ 711 Bujoreanca-Băleni-Târgoviște; DN 1 București-Ploiești-Târgoviște.
mai multe detalii aici: ASEARĂ ora 23:14 :: MAI MULTE RUTE TÂRGOVIȘTE-BUCUREȘTI AU FOST ÎNCHISE TEMPORAR !
■ Viscolul a făcut prăpăd – aseară, în Dâmbovița
99 de localități, fără energie electrică
❚ 20 de stâlpi de curent au fost doborâți și sute de metri de cabluri au fost rupte ❚ 40 de echipe Electrica erau în teren, încercând să remedieze defecțiunile
Viscolul de ieri a lăsat fără energie electrică 68 de localități din Dâmbovița, iar până seara un comunicat al Instituției Prefectului anunța că 99 de localități erau nealimentate cu energie. Sute de metri de cabluri electrice au fost rupte și aproape 20 de stâlpi au fost puși la pământ. Reprezentanții Electrica au trimis în teren 40 de echipe care au încercat să remedieze situația, însă vântul puternic le-a dat mari bătăi de cap. O situație gravă se înregistra în comuna Nucet, unde întreaga localitate nu avea energie electrică, la fel și în orașul Găești, care era nealimentat parțial. Patru stâlpi de pe marginea DN 71 Târgoviște–București au fost puși la pământ. Oamenii se plângeau că riscă să rămână fără alimente dacă situația nu se va remedia. Pe drumurile naționale care traversează județul, dar și pe cele județene s-a circulat cu dificultate și din cauza viscolului. Cele mai afectate sunt localitățile din sudul județului. Printr-un comunicat al Electrica Distribuție, cetățenii sunt avertizați să nu atingă stâlpii liniilor electrice, posturile de transformare și nici conductoarele, chiar căzute la pământ! La telefonul 0245/205929 se poate anunța urgent orice deranjament din rețeaua electrică ce poate conduce la accident (stâlpi rupți, conductoare rupte sau desprinse din suport, izolatori sparți, uși deschise la posturile de transformare etc.)
Corvin Dumitrică | corvin.dumitrica@artpress.ro
■ Ieri, la Prefectură, întrunire convocată de reprezentantul guvernului în teritoriu
Comitetul pentru Situații de Urgență, la testul iernii
❚ În câteva ore, avertizarea de cod galben a devenit avertizare de Cod portocaliu ❚ Pe teren au ieșit, zic autoritățile, zeci de utilaje și chiar peste suta de polițiști cu 68 de autospeciale, dar de veșnica expresie „se circulă în condiții de iarnă” tot n-am scăpat și nici de blocaje
Instituirea codului portocaliu pentru sudul și sud-estul țării, privind căderile masive de zăpadă și efectele lor, inclusiv pentru județul Dâmbovița, a făcut ca ieri, 25 ianuarie, prefectul Iancu Caracota să întrunească Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Au fost prezenți cu rapoarte la oră conducătorii unităților și instituțiilor cu responsabilități în rezolvarea situațiilor create de fenomenele meteorologice, respectiv „Electrica”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, Inspectoratul Județean al Poliției, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Direcția Sanitară și Crucea Roșie. La ora întrunirii, erau încă 68 de localități rurale afectate prin întreruperea energiei electrice și toate echipele de intervenție se aflau în teren, prioritățile fiind căminele pentru copii (exemplu Găești), școlile, unități spitalice ști și economice (ferme) etc. Starea drumurilor naționale și județene permitea circulația normală a mijloacelor de transport, dar sub veșnica expresie „în condiții de iarnă”. Prefectul a solicitat să i se raporteze situația din oră în oră și să fie antrenate toate comitetele locale de urgență. A insistat asupra asigurării unor spații de cazare și servicii de permanență, în caz de necesitate și folosirea tuturor utilajelor disponibile și a stocurilor de substanțe derapante. Codul portocaliu este valabil până astăzi, la orele 18.00, iar începând de mâine sunt prognozate, odată cu scăderea și oprirea precipitațiilor, temperaturi deosebit de scăzute, cum n-au fost de multă vreme în Dâmbovița, de la –10 grade Celsius până la –15 grade Celsius și chiar –20 grade Celsius. Mai menționăm că în trafic se aflau ieri, la orele 14.00, 84 de polițiști cu 34 de autospeciale, iar în orele următoare numărul lor urma să ajungă la 181 și 68 autospeciale.
P.D.
Comentarii
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
High Brand Audit SRL, arma călăilor culturii, angajată la PROCOR„Taxați” famiglia PDL a Elenei Udrea!
Sediul de campanie PDL, amenajat pe bani publici
Directorul general al Electrica, Ioan Folescu, a demisionat
Răzvadul, inundat de ploile torențiale
Misiune dificilă SMURD la Târgoviște
Furt masiv de lemne, cu pădurarul suspect principal
Campionatul Internațional de câini ciobănești
Comisar șef Antofie Adrian, noul adjunct de la Poliția Dâmbovița
Târgoviștea, fără apă caldă!
Editorial
„Taxați” famiglia PDL a Elenei Udrea!
Elena Udrea, protectoarea clanului PDL din Dâmbovița, a Nașului Florin Popescu și a finului Gabriel Boriga, a ieșit zilele trecute la drumul mare cu niște texte despre... „taxe” care merită comentate. În fond, asta vrea și Elena Udrea cu ieșirile sale la rampă. Vrea să rămână în centrul atenției, să se vorbească despre ea, să provoace polemici, să trăiască mediatic. Deși rațiunea, bunul simt, onoarea ar trimite spre reculegere orice fost... [citește tot...]
Adrian TUTUIANU
Gabriel GROZAVU
PNL Targoviste
USL Targoviste
PSD Dambovita
PNL Dambovita
VALLERIANA Targoviste

publicitate
Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.


