Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
02.03.2010 00:01
Zeci de miliarde de lei incasate de SC MOB-VAD SRL pentru contracte de consultanta (II)
Filiera Vadan imparte banii europeni

❚ În topul afacerilor de consultanță financiară pentru obținerea fondurilor guvernamentale și a celor europene este de departe, pe primul loc SC MOB-VAD SRL, firmă care, până anul trecut, a aparținut, în acte, consilierului județean Mihai Vădan ❚ Cifra de afaceri a firmei MOBVAD SRL din contracte de consultanță este impresionantă: peste 20 de miliarde de lei în anii 2007 și 2008 ❚ Performanța economică a managerului firmei de la acea dată, liderul PDL Mihai Vădan, este cu atât mai uimitoare cu cât SRL-ul său avea în 2007 doar 3 salariați, iar în 2008 numai 4 salariați ❚ Profitul net obținut de Mihai Vădan din afacerile de consultanță în 2007 și 2008 a fost și el unul de top: 8 miliarde de lei ❚ În 2.03.2009 Mihai Vădan a fost numit director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) ❚ Clienții MOB-VAD au devenit și clienții APDRP ❚ În calitate de director general al APDRP, Mihai Vădan a semnat contracte de finanțare cu primarii cu care înainte de 2.03.2009 semnase contracte de consultanță pentru acordarea finanțărilor
Numeroase sesizări primite în ultimele luni la redacție ne-au determinat să ne extindem investigațiile jurnalistice și spre domeniul în mare vogă al acordării consultanței financiare în vederea obținerii fondurilor europene. Cunoscând apetitul liderilor PDL pentru lucrările de infrastructură în mediul rural, mărturisesc că am fost surprinsă de aplombul cu care firma de consultanță MOBVAD a abordat afacerile de consultanță pentru obținerea fondurilor europene. Mă întrebam ce clienți a avut de această dată consilierul județean PDL Mihai Vădan. Am dezlegat repede misterul când am constatat că, de fapt, clienții firmei MOB-VAD SRL pentru consultanță în vederea obținerii fondurilor europene sunt tot cei din lista clienților pentru fondurile guvernamentale pe OG 7. Doar că valorile contractelor de consultanță pentru obținerea fondurilor europene gestionate de APDRP au fost dublate sau chiar triplate față de cele pentru fondurile guvernamentale prin OG 7. Dar surpriza cea mai mare în această afacere a venit tot din partea liderilor PDL Florin Popescu și Mihai Vădan, mână în mână în afacerile cu bani publici.
Galerie Foto - Documente -
click pentru mărire
Mihai Vădan... de la SC MOB-VAD a ajuns
director general al APDRP (iar clienții MOB-VAD au ajuns clienții APDRP!)
După alegerile locale din 2008, echipa Popescu & Vădan și-a văzut visul cu ochii: Florin Popescu a devenit președintele Consiliului Județean Dâmbovița, iar Mihai Vădan – consilier județean PDL – și-a dorit un post în administrația publică pe măsura contribuției sale la campania electorală. Una dintre firmele consilierului județean Mihai Vădan, SC MOB-VAD SRL, a continuat să încheie contracte de consultanță financiară cu numeroase consilii locale dâmbovițene ale căror bugete le execută primarii înregimentați în armata PDL comandată de Florin Popescu. Pe lista consiliilor locale care au primit finanțări de la Consiliul Județean Dâmbovițean, pentru diverse proiecte am găsit și firma MOB-VAD. Dar pasul cel mare (și surprinzător pentru unii!) a fost cel al numirii consilierului județean PDL Mihai Vădan în funcția de director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în 2 martie 2009. Beculețul roșu s-a aprins imediat în mintea noastră, știind că firma MOB-VAD avea deja încheiate contracte de consultanță de multe miliarde de lei cu diverși primari dâmbovițeni, care așteptau finanțarea europeană, ați ghicit, chiar de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Este vorba despre celebra Măsură 3.2.2. pentru „Renovarea și dezvoltarea satelor” prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (P.N.D.R.). Cei care îl suspectează de rele intenții pe consilierul județean PDL Mihai Vădan în această afacere de consultanță financiară trebuie să știe că acesta a renunțat la calitatea de asociat unic (!) și de administrator al SC MOB-VAD SRL în 2.03.2010 pentru a putea fi numit în funcția de director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. La plecarea din propria firmă, consilierul județean PDL Mihai Vădan a lăsat noului asociat unic (!), și administrator Matei Florina, un portofoliu interesant de contracte de consultanță încheiate cu primari dâmbovițeni care așteptau cu sufletul la gură finanțarea de la... Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală - unde tocmai fusese uns director general Mihai Vădan. Doamne, cât de rău intenționat să fii să crezi că ar exista vreun conflict de interese în acest caz! Ce interese? Doar un imens și total nevinovat interes național l-a determinat pe Mihai Vădan să renunțe, cu acte, la firma sa de consultanță ai cărei clienți sunt în egală măsură clienții Agenției de Plăți al cărei director general a ajuns pe mâna președintelui PDL Florin Popescu. Cum afacerea asta este mult prea complicată pentru a fi investigată doar jurnalistic de societatea noastră de presă prea slăbită de-atâta cotonogeală politică primită din iunie 2008 încoace, ne punem mari speranțe în instituțiile abilitate ale statului, dar și în talentul cititorilor noștri care se dovedesc a fi posesorii unor informații foarte interesante puse în pagină cu mijloacele pamfletului. Vom publica mâine, integral, scrisoarea pamflet transmisă redacției noastre de un cititor care ne-a sesizat culisele afacerii.


Secretomanie PDL agresivă în afacerile cu fonduri europene
Haideți să urmăm firul documentelor oficiale, atât de secretizate și atât de greu obținute de Trustul Artpress. Cu adresa nr. 916/3 iunie 2009 ne-am adresat Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând directorului general Mihai Vădan în temeiul Legii 544/2001, să ne comunice istoricul colaborării SC MOB-VAD SRL cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cu precizarea contractelor încheiate de SC MOB-VAD SRL înainte de 01.03.2009 și după 02.03.2009 (dată la care vă reamintim a fost numit în funcția de director general Mihai Vădan). A.P.D.R.P. nu ne-a răspuns în termenul prevăzut de Legea 544. Am acționat Agenția de Plăți în judecată și, surpriză, după primirea citației, instituția condusă de directorul general Mihai Vădan a pus la poștă în 22.07.2009 (un răspuns oficial cu data de 22.06.2009!!). Un tertip similar l-a folosit și Consiliul Județean Dâmbovița patronat de Florin Popescu, într-una din rarisimile împrejurări în care ne-a răspuns fără să fi fost obligat de instanțele judecătorești. Vedeți ce disciplină este în partidul ăsta? Este o strategie nouă de comunicare în datarea corespondenței, folosită de... băieții deștepți pentru proștii plătitori de taxe și impozite!Din răspunsul directorului general Mihai Vădan datat la 22.06.2009 (primit la redacție pe 23.07.2009, data poștei!) aflăm că, până la 01.03.2009, Agenția a încheiat un singur contract de finanțare în care SC MOB-VAD SRL Târgoviște a prestat servicii de consultanță. Consiliul Local Dărmănești este cel care a încheiat în 01.10.2008 un contract cu A.P.D.R.P. pentru un proiect pe măsura 3.2.2. a cărui valoare totală este de 1.822.676 euro, adică de 6.795.850 lei RON, adică 67,95 miliarde lei vechi.




În 2008 – 10 miliarde din 6 contracte marca MOB-VAD SRL
Ne-am adresat primarului din Dărmănești – responsabilul legal de proiect, încă din 16 octombrie 2009. Abia în 6 ianuarie 2010, data poștei, primarul Matei Gheboianu ne-a trimis cu adresa nr. 11/05 ianuarie 2010 informațiile solicitate pe care a pretins că ni le-ar fi trimis (fără nici o dovadă însă!) din 21 noiembrie 2009!! Vi se pare deja-vu metoda aceasta? Noi punem și acest răspuns tot pe seama instanțelor judecătorești la care am apelat pentru desecretizarea informațiilor publice. În fine. Am aflat din adresa nr. 4178/21.11.2009 (ajunsă la redacția noastră pe 07 ianuarie 2010) că SC MOB-VAD SRL Târgoviște a încheiat cu Consiliul Local Dărmănești în 14.05.2008 un contract de consultanță în valoare de 129.850 RON (adică 1,29 miliarde lei) pentru proiectul de 67,95 miliarde lei vechi contractat la data de 10.10.2008 de Agenția de Plăți cu Consiliul Local Dărmănești. Sesizările primite la redacție, vezi și pamfletul dlui Ciprian Constantin, ne-au determinat să transmitem tot pe Legea 544, adresa nr. 1705/24.09.2009 către Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Târgoviște, în atenția directoarei Georgiana Pupezescu.
Răspunsul l-am primit însă tot de la A.P.D.R.P., fiindcă adresa noastră a fost trimisă directorului general Mihai Vădan spre competentă soluționare, pardon, adică direcțiilor de specialitate. În termenul legal, de această dată, am primit răspunsul A.P.D.R.P. nr. 21829/14.10.2009 din care aflăm că, cităm: „Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a încheiat trei contracte de finanțare cu beneficiarii pentru care SC MOB-VAD SRL Târgoviște a prestat servicii de consultanță până la 01.03.2009”. Și le enumeră: Consiliul Local Dărmănești (pe care îl știam din primul răspuns al A.P.D.R.P.) și, încă două, de ultimă oră: Consiliul Local Răscăieți și Consiliul Local Brănești. Consiliul Local Răscăieți îl are responsabil legal de proiect pe primarul Iulian Buibar. Contractul dintre Consiliul Local Răscăieți și A.P.D.R.P. s-a încheiat la 30.06.2009, iar valoarea totală eligibilă a proiectului pe Măsura 3.2.2. este de 9.170.833 RON, adică de 91,70 miliarde lei vechi. Cu adresa nr. 3363/ 19.11.2009, primarul din Răscăieți ne transmite informațiile solicitate din care aflăm că valoarea contractului de consultanță pentru obținerea finanțării de la A.P.D.R.P. este de 184.212 RON, adică 1,84 miliarde lei vechi. Contractul de consultanță a fost încheiat cu Consiliul Local Răscăieți de firma MOB-VAD la 24.10.2008, patronată și administrată la acea dată de Mihai Vădan. Din adresa oficială nr. 21829/14.10.2009 mai aflăm că și Consiliul Local Brănești, prin primarul Ion Preda, a încheiat în data de 30.06.2009 un contract cu A.P.D.R.P. pentru finanțarea unui proiect pe măsura 3.2.2. în valoare totală eligibilă de 8.037.218 RON, adică de 80,37 miliarde lei vechi. După luni de așteptări și procese în instanță cu Primăria Brănești am aflat că valoarea contractului de consultanță încheiat cu MOB-VAD SRL la 21.04.2008 a fost de 154.938 RON, adică 1,54 miliarde lei, iar valoarea eligibilă a proiectului ar fi de 9.754.693 lei, adică de 97,54 miliarde lei și nu de 80,37 miliarde lei așa cum ne-a trimis A.P.D.R.P. Trebuie precizat că, primarul Ion Preda din Brănești a opus o rezistență îndârjită în a ne comunica informațiile de interes public solicitate atât cu privire la lucrările finanțate cu fonduri guvernamentale pe OG 7/2006 cât și în privința contractelor încheiate pentru finanțarea cu fonduri europene prin măsura 3.2.2., fonduri gestionate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Încă un amănunt semnificativ: am mai aflat din adresa oficială nr. 21829 din 14.10.2009 a A.P.D.R.P. semnată de directorul general Mihai Vădan că, cităm, „Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu a semnat nici un contract de finanțare cu beneficiari care au folosit serviciile SC MOB-VAD SRL după data de 01.03.2009”. Foarte interesante formulările din adresele oficiale ale A.P.D.R.P., semnate de directorul general Mihai Vădan.
Ele au niște subtilități evidente pe care le vom descifra în timp, cu ajutorul altor documente oficiale la care sperăm să ajungem mai repede, nu în 6-7 luni ca în cazul de față. Dar oricât de subtilă ar fi formularea din adresa APDRP este evident că Mihai Vădan, după numirea în funcția de director al APDRP a semnat contractele de finanțare exact pentru clienții cu care încheiase anterior contractele de consultanță! Sesizările primite la redacție ne-au determinat să băgăm în seamă pe acest subiect și Primăriile Bărbulețu și Vârfuri. Fostul patron al SC MOB-VAD SRL, consilierul județean PDL Mihai Vădan, zgârcit la vorbă, nu ne-a spus că, înainte de a ajunge director general la A.P.D.R.P. firma sa a încheiat cu cele două Consilii Locale din Bărbulețu și Vârfuri contracte de consultanță pentru obținerea finanțării tocmai de la A.P.D.R.P. Dar nici despre contractele încheiate cu primarii din Răscăieți și Brănești nu ne-ar fi povestit, dacă nu trimiteam cea de-a doua adresă. Și nici despre afacerile sale din Vișinești. Dar să le luăm pe rând. Urmare solicitărilor noastre, primarul Alexe Marian din Bărbulețu ne-a transmis adresa nr. 3793/21.10.2009 din care am aflat că SC MOB-VAD SRL a încheiat cu Consiliul Local Bărbulețu la data de 30.10.2008, contract de consultanță în valoare de 184.212 RON inclusiv TVA adică de 1,84 miliarde lei vechi pentru un proiect a cărui valoare totală eligibilă este de 2.500.000 euro. Din adresa primarului Alexe Marian am mai aflat că proiectul a fost depus la C.R.P.D.R.P. (Centrul Regional de Plăți) aflat în subordinea A.P.D.R.P. (Centrul Regional 3 Sud Muntenia este condus de director Georgiana Pupezescu). Suntem foarte interesați să aflăm dacă dosarul de a cărui consultanță financiară s-a ocupat firma MOB-VAD (patronată și administrată la 30.10.2008 de Mihai Vădan) a primit finanțarea de la A.P.D.R.P., după ce a ajuns director general Mihai Vădan. Aceeași curiozitate profesională o avem și în cazul Consiliului Local Vârfuri. Primarul Petru Iuga ne-a trimis, (cu mare întârziere și abia după ce l-am acționat în instanță!) adresa nr. 5536/15.12.2009 din care am aflat că tot Mihai Vădan în calitatea sa de administrator al SC MOB-VAD SRL a încheiat și cu Consiliul Local Vârfuri un contract de consultanță financiară în valoare de 184.212 RON inclusiv TVA (fix ca la Bărbulețu și Răscăieți – or fi dosare identice pentru proiecte identice??). La 15.12.2009 dosarul Consiliului Local Vârfuri se afla în evaluare la C.R.P.D.R.P. L-o fi avizat oare directoarea Georgiana Pupezescu? O fi încheiat oare Agenția de Plăți condusă de directorul general Mihai Vădan contractul de finanțare cu Consiliul Local Vârfuri care l-a rându-i are un contract de consultanță financiară încheiat fix cu Mihai Vădan în 24.10.2008 în calitate de administrator al SC MOB-VAD SRL? Aceeași curiozitate o avem și în legătură cu contractul pe care primarul din Vișinești, Cristian Rădulescu, așteaptă cu înfrigurare să-l semneze cu A.P.D.R.P. Proiectul din Vișinești este în evaluare la C.R.P.D.R.P. Dar contractul de consultanță în valoare de 154.521 RON a fost încheiat la 05.05.2008 chiar de Mihai Vădan – în calitate de reprezentant legal al SC MOB-VAD SRL. Vedeți, d’aia zic! Ce ți-e și cu viața asta, în ce situații îi pune acum pe Mihai Vădan și pe colaboratoarea sa apropiată Georgiana Pupezescu? Ce greu trebuie să-i fie directoarei C.R.P.D.R.P., subordonata directorului general Mihai Vădan, să hotărască în privința avizării proiectelor pentru obținerea finanțării, când consultanța financiară a fost acordată de același Mihai Vădan pe vremea când era, în acte, patronul și administratorul firmei MOB-VAD! Vedeți, de aceea apreciem ca fiind de o mare subtilitate afirmațiile din adresele oficiale ale Agenției de Plăți semnate de directorul general Mihai Vădan și, zău, că ne-au trezit o imensă curiozitate, pe măsura secretomaniei sub care s-a baricadat familia PDL patronată de Nașul Florin Popescu. Pe de-o parte suntem extrem de interesați profesional să aflăm dacă dosarele din Vârfuri, Bărbulețu și Vișinești au fost avizate de directoarea Georgiana Pupezescu. Apoi dacă A.P.D.R.P., prin directorul general Mihai Vădan, a încheiat sau va încheia contractele de finanțare ale proiectelor pe Măsura 3.2.2. cu Consiliile Locale din Vârfuri, Bărbulețu și Vișinești, adică exact cu cei trei primari cu care a încheiat firma sa contractele de consultanță, (pe când era administratorul firmei!), înainte de a ajunge directorul Agenției de Plăți?!

Matei Florina - administratorul SC VĂDAN SRL -
a cumpărat cu 500 RON de la Mihai Vădan firma MOB-VAD SRL
Apoi mai avem o grămadă de, hai să le spunem așa, curiozități gazetărești, pe care, de-atâta alergătură prin instanțe după informațiile astea oficiale nu am mai avut timp să ni le satisfacem. De exemplu, abia așteptăm să aflăm ce contracte de consultanță financiară a încheiat firma MOB-VAD SRL cu primarii dâmbovițeni după ce a renunțat consilierul județean PDL Mihai Vădan la calitatea de asociat unic și administrator al firmei MOB-VAD SRL în 02.03.2009. Este o informație de mare interes public să vedem dacă și noul administrator al MOB-VAD SRL, Matei Florina a fost tot atât de harnică și pricepută într-ale contractelor de consultanță financiară ca și fostul asociat unic și administrator Mihai Vădan. Apoi mai am așa o curiozitate cam răutăcioasă (a unui manager de firmă de presă cu 130 de salariați batjocoriți de autoritățile PDL Popescu & Vădan & Co...) să aflu dacă MOB-VAD SRL a avut și în 2009 tot 4 salariați ca în 2008 sau o fi făcut reduceri de personal în an de criză! Și câte miliarde lei profit net a înregistrat firma din consultanțele astea de aproape 2 miliarde lei per bucată primărie. Apoi am dori să mai aflăm cât de convingătoare și de performantă a fost în ultimul an firma MOB-VAD administrată de Matei Florina în contractele de consultanță pentru obținerea finanțărilor de la Agenția de Plăți condusă de Mihai Vădan. Știți de ce? Pentru că este greu de înțeles ce fel de vânzare de acțiuni a făcut Mihai Vădan către Matei Florina ?! În documentele Registrului Comerțului scrie că Matei Florina ar fi cumpărat la 25.02.2009 firma MOB-VAD SRL cu 500 RON, cu 5 milioane de lei vechi. Așa scrie, negru pe alb, și totuși nu-mi vine a crede. Să vinzi cu doar 5 milioane lei vechi o firmă care ți-a adus profituri nete anuale de vreo 8 miliarde lei (poate chiar mai mult!) este o afacere de o subtilitate pe care o pot descâlci doar niște minți luminate, exersate într-ale investigațiilor de acest fel și libere de sarcini politice. Aștept declarația de avere a directorului general Mihai Vădan să văd ce a scris în 2010 la rubrica venituri obținute din vânzarea acțiunilor! Vom reveni!
PS: Matei Florina - cea care a cumpărat firma MOB-VAD cu 500 RON în 25.02.2009 de la Mihai Vădan - este în egală măsură administrator și la firma VĂDAN SRL.
Alina Mavrodin Vasiliu | alina.vasiliu@artpress.ro
Comentarii
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
Licitație reluată la Compania de ApăBiblioteca pentru copii, executată mârșav din interes politic PDL
PDL a confiscat sediul Bibliotecii pentru copii
Moreni, în pragul disperării
Cazul Priboiu, în salba dosarelor penale
Licitație dubioasă, aprig contestată la Compania de Apă
Asasinarea economică a micilor întreprinzători
Nașul Popescu și Finul Boriga sărăcesc județul cu 17 milioane de euro
Fief de afaceri ilegale în „ograda” CJD
S-a copt buboiu' la Parcul Priboiu
Editorial
„Taxați” famiglia PDL a Elenei Udrea!
Elena Udrea, protectoarea clanului PDL din Dâmbovița, a Nașului Florin Popescu și a finului Gabriel Boriga, a ieșit zilele trecute la drumul mare cu niște texte despre... „taxe” care merită comentate. În fond, asta vrea și Elena Udrea cu ieșirile sale la rampă. Vrea să rămână în centrul atenției, să se vorbească despre ea, să provoace polemici, să trăiască mediatic. Deși rațiunea, bunul simt, onoarea ar trimite spre reculegere orice fost... [citește tot...]
Adrian TUTUIANU
Gabriel GROZAVU
PNL Targoviste
USL Targoviste
PSD Dambovita
PNL Dambovita
VALLERIANA Targoviste

publicitate
Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.


