Prima mare sărbătoare de la începutul anului bisericesc este dedicată Maicii Domnului şi anume, Naşterii Sf. Fecioare. Am putea chiar spune că anul bisericesc începe şi se încheie simetric, deoarece ultima mare sărbătoare este dedicată Adormirii Maicii Domnului, ceea ce este firesc, pentru că Maica Domnului este aceea care a atins sfinţenia omenească în cel mai înalt grad posibil.

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este una dintre marile sărbători pe care Biserica le închină Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o luminoasă sărbătoare prin strălucirea aceleia care a dat naştere Soarelui vieţii, Isus Hristos. Despre naşterea Fecioarei Maria avem din Sfânta Scriptură doar date sumare, în schimb ea este cunoscută şi prezentată, mai pe larg, în scrierile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob, lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Din această tradiţie bisericească, ştim că părinţii Sf. Fecioare Maria sunt Ioachim, din neamul regal al lui David, şi Ana, din neamul sacerdotal al lui Matham. Ei au locuit cincizeci de ani în Nazaret şi, chiar dacă duceau o viaţă plină de credinţă, în fidelitate faţă de legea mozaică şi în iubire faţă de Dumnezeu, nu puteau avea copii.

Acest lucru a fost un permanent prilej de umilire şi desconsiderare din partea celorlalţi, dar, în acelaşi timp, îi anima spre tot mai puternice rugăciuni către Dumnezeu. Ana chiar a promis că dacă Dumnezeu îi va dărui un copil, îl va dărui să slujească la templu. Urcând, într-un an, la Ierusalim, de praznicul Înnoirii Templului, cei doi soţi rugători au primit vestea ce le va schimba viaţa lor şi, mai târziu, a întregii omeniri. Bunul Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să le bine vestească că vor primi binecuvântarea Domnului şi li se va naşte un copil. Îngerul le-a spus că acest copil va fi plin de Duh Sfânt încă din pântecele mamei sale şi va fi un vas ales al lui Dumnezeu.

Ca recunoştinţă, Ioachim şi Ana îşi dedică copilul lui Dumnezeu şi o duc pe Maria (nume care în ebraică înseamnă stăpâna sau împărăteasa) la Templu, pentru a trăi în rugăciune şi curăţie. Cântările acestei sărbători vestesc bucuria că „iată, cămara Luminii şi Cartea Cuvântului vieţii din pântece sterp a ieşit şi ceea ce s-a născut uşă către Răsărit aşteaptă intrarea Preotului celui Mare”.

Sfânta Fecioară Maria este jertfa de curăţire a umanităţii înainte ca marea jertfă a lui Hristos pe Cruce să ne împace desăvârşit cu Tatăl. De aceea se cuvine să-i aducem Mamei lui Dumnezeu, ca dar de naşterea ei, lucrarea virtuţilor noastre. Să nu fim sterpi la suflet şi neroditori la inimă, ci să imităm fapta celeia ce s-a născut, care a primit în sine pe Hristos, Cuvântul. Să avem în ea desăvârşită încredere şi s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieţii noastre, ca puternică mijlocitoare către Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei cel Unul Născut, ca să ne ajute şi să ne apere în nevoile şi în necazurile noastre.

Preot Ciprian Şarpe, Parohia Lazuri