A-l cinsti pe Sfântul Ioan Botezătorul nu este deloc simplu pentru creştin, deoarece, ştim cu toţii că sfântul (în general) se constituie în model de vieţuire pentru cel care doreşte să dobândească viaţa veşnică. Nu este simplu, pentru că a cinsti un sfânt presupune să-i cunoşti viaţa şi să-i urmezi pilda. Ori Sfântul Ioan Botezătorul ne-a lăsat ca pildă o viaţă trăită în aspră asceză, cu multă smerenie şi cu foarte mare curaj. Aceste însuşiri se sprijineau una pe alta şi au făcut din Ioan un om respectat de popor, chiar şi de Irod Antipa (Marcu VI, 20), deşi cuvintele lui nu menajau sensibilităţi (Luca III, 7), ci prin simplitatea şi forţa cu care erau exprimate adunau oameni de pretutindeni pregătiţi să facă roadă „vrednică de pocăinţă”. A-i urma pilda de viaţă trăită în asceză nu este deloc simplu pentru omul care caută bunăstarea şi dedică acestei căutări cea mai mare parte a vieţii sale. Îl vedem pe Ioan trăind în pustiu, fără casă deci, îmbrăcat în păr de cămilă şi hrănindu-se cu miere sălbatică. Nu la această asprime ne cheamă pilda lui, ci la o atitudine detaşată faţă de bunurile acestei lumi. Fără casă, cai şi slujitori şi fără haine preţioase, Ioan a provocat un cutremur printre oameni. Aceştia îşi părăseau confortul vieţii de până atunci şi veneau la Iordan să fie insultaţi chiar, dar să aibă parte de curăţenie. Şi nu veneau doar oameni simpli, ci şi ostaşi, dregători şi oameni învăţaţi, toţi întrebându-l pe Ioan ce să facă. Forţa de atracţie pe care Ioan o manifesta era dată de dezinteresul total pe care-l avea faţă de lume şi bucuriile ei. Dacă toată această mulţime l-ar fi suspectat de un interes anume l-ar fi lăsat să grăiască în zadar, dar poporul lui Dumnezeu de atunci n-a ezitat să-i atribuie aripi de înger, lucru care ne demonstrează cu tărie că prin viaţa ascetică cu care se împodobise se apropia mai mult de ceata îngerilor decât de viaţa oamenilor. A urma pilda de smerenie a Sfântului Ioan Botezătorul e o altă mare încercare pentru viaţa mea de creştin. Ce mare respect dobândise de la oameni şi câtă strădanie depunea sfântul să se micşoreze pe sine (Ioan III, 30)! Omul potrivit gândirii sale lupă să se afirme pe sine, folosindu-se de toate metodele ce-i stau la dispoziţie, pe când sfântul se luptă să se anihileze pe sine ca să-i facă loc lui Hristos. Aceste două forme de luptă aşează omul pe căi diferite. Prima conduce către egocentrism şi idolatrie, către omul care vrea numai drepturi şi care crede că deţine monopolul dreptăţii şi al adevărului, pe când cea de-a doua izvorâtă din pilda Fiului care S-a făcut asemenea nouă şi asumată cu toată fiinţa sa de Sfântul Ioan, conduce către îndumnezeire. De aici vine şi încercarea, dilema pe care o trăiesc. De la Sfântul Ioan învăţ că îndumnezeirea fără asceză nu este posibilă şi că sensul cel mai profund al ascezei este smerenia, iar lumea în care trăiesc mă vrea pe val. Ce aleg depinde de mine şi de statura mea duhovnicească. Ca să aleg, să fac o opţiune este nevoie de mare curaj. Şi aici am pilda Sfântului Ioan Botezătorul. Curajul său de a fi de partea Adevărului este admirabil. Nu se lasă intimidat de haina şi poziţia celor care veneau la Iordan, nu se teme de puterea pe care o avea Irod, cuvântul lui taie în carne vie şi arde patimi şi conştiinţe. Rezultatul: pentru oameni curajul Sfântului Ioan este un bisturiu cu efect tămăduitor, pentru sine curajul îi aduce moartea spre viaţa veşnică. În viaţa de fiecare zi sunt nevoit să am o opţiune. Mă duc cu lumea şi mă mint că totul este în regulă, crezând că supravieţuirea (în orice condiţii) este totul sau mă deştept asemeni fiului risipitor şi mă lupt pentru Viaţă şi viaţa veşnică asemeni Sfântului Ioan? Iată de ce, a-l cinsti pe Sfântul Ioan Botezătorul nu este deloc simplu. Să merg la biserică în sărbătorile închinate lui şi să ascult predicile preotului nu este greu, însă a-l cinsti pe Sfântul Ioan presupune a-i urma pilda. Partea dificilă apare din clipa în care şi în inima mea răsună cuvintele lui „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Ce spune Mântuitorul în Evanghelie (Matei XVI, 24), Sfântul Ioan chiar a făcut. E rândul meu să urmez chemării Domnului Hristos, iar Sfântul Ioan îmi dovedeşte că se poate. Sunt, deci, ceea ce aleg să fiu.

Preot Nicolaie Iordache,

Parohia Gheboaia

.