„Secrete” al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au fost şi mai sunt numeroase, atât în planul decizional al politicului incert şi confuz, cât şi în cel al câmpului de luptă efectiv, la care s-au adăugat nesiguranţa şi aleatoriul. Perimetrul care a cuprins evenimentele cu implicaţii majore a fost în spaţiul Timişoara (colateral Sibiu, Cluj – Napoca, Arad) – Bucureşti – Târgovişte. Despre unele „secrete” pe care le cunoaştem din surse directe, comparate şi coroborate am mai scris, dar au trecut aproape neobservate, inclusiv pentru istoriografi profesioni şti şi mass media, fapt inadmisibil dacă trebuie să avem în vedere importanţa istorică a evenimentelor de la Târgovişte, pentru finalul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Evident, înlocuirea sistemului socialisto- comunist exista în planul marilor puteri capitaliste la scară mondială, în primul rând pentru statele central şi est - europene, prin mijloace paşnice (revoluţiile de „catifea”) sau chiar sângeroase, ca în România. Şi, regimul lui Nicolae Ceauşescu nu putea face excepţie, accentuarea şi provocarea revoltei populare din exterior fiind documentată de fapte concrete. Nu era de ales decât calea de desfăşurare a dinamitării regimului, Nicolae Ceauşescu nerenuntând de bunăvoie la putere.

Revenind la subiectul foarte actual în aceste zile, al sfârşitului tragic al soţilor Ceauşescu, aflat în prim-plan de la recenta deshumare din cimitirul Ghencea – Militari, menţionăm declaraţia unui pion esenţial al revoluţiei, colonelul Gheorghe Dinu, adjunct al Securităţii de la Inspectoratul Judeţean Dâmboviţa. Acesta a precizat că până la deschiderea focului plutonului de execuţie la unitatea militară de lângă Gara Târgovişte-Sud, cei doi dictatori fuseseră deja împuşcaţi cu pistoale mitralieră de patru indivizi, îmbrăcaţi în combinezoane negre, coborâţi dintrunul din cele două elicoptere cu care au venit şi generalul Victor Athanasiu Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, „însărcinaţi” cu simulacrul procesului şi execuţia cuplului prezidenţial. Aşa se explică neexistenţa pe caseta cu înregistrarea execuţiei acestora, reamintită la extrem zilele acestea, decât filmarea cadavrelor în curtea cazărmii. Colonelul Gheorghe Dinu este cel care a condus autoturismul ARO cu soţii Ceauşescu, între orele 18.00-18.30, în seara zilei de 22 decembrie 1989, de la Inspectoratul Judeţean de Miliţie şi Securitate, pe la Gara Târgovişte-Sud, la unitatea unde comandant era colonelul Andrei Kemenici.

Este esenţial de reamintit episodul de la gară, când un grup de manifestanţi a blocat autoturismul cu soţii Ceauşescu şi doar prezenţa de spirit a colonelului Gheorghe Dinu şi a maiorului Mareş a schimbat cursul istoriei, prin câteva cuvinte şi o reacţie care să oprească furia mulţimii. Imediat după ce a predat cuplul generalului Kemenici, colonelul Gheorghe Dinu a rămas în conducerea şi securitatea dispozitivului de pază a Ceauşeştilor, până la execuţia lor, a ordonat şi urmărit înfăşurarea lor în prelate militare şi îmbarcarea cadavrelor în elicopter pentru transportul spre Bucureşti. O reconfirmare a afirmaţiilor coloneilor Dinu şi Kemenici este adusă în prim-plan în istoriografia şi mass media naţională: corpurile neînsufleţite ale soţilor Ceauşescu au fost coborâte, în „prelatele colonelului Dinu”, din elicopter şi acolo, pe aerodrom, au rămas fără nici o pază. Era Crăciunul şi „banchetul” de după execuţie, lumea sărbătorea inconştient într-o ţară aproape în colaps, ca şi azi.

A doua zi dimineaţa, pe trezie, cadavrele au fost redescoperite, spre norocul chefliilor inconştienţi, şi au fost transportate la morgă, îngheţate, urmând ca pe 29 decembrie să fie înhumate în Cimitirul Ghencea – Militari. Veneau sărbătorile de iarnă, se apropia Revelionul.

La recenta deshumare a Ceauşeştilor pentru prelevarea de probe ADN care să certifice că într-adevăr dictatorii au fost îngropaţi în Ghencea, la solicitarea lui Valentin Ceauşescu şi a cumnatului său Mircea Oprean (soţul lui Zoe), acesta din urmă a recunoscut în mormânt resturile de haine ale socrului său. Însă dacă analizele şi rezultatele probelor vor demonstra altceva, este hotărât să dea în judecată statul român.

(va urma)