Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
02.03.2010 00:03
Primarul Boriga tine capul de afis in scandalul martisoarelor
Targul de Martisor, o snuruiala dubioasa

Imediat după instalarea în funcția de primar al municipiului Târgoviște, promisiunile edilului- șef Gabriel Boriga, făcute târgoviștenilor în campania electorală, s-au dovedit de la o zi la alta vorbe-n vânt! De acest lucru s-au convins și micii comercianți de mărțișoare din Parcul Mitropoliei, care au fost mințiți în față. După ce le-a promis oamenilor că anul acesta nu se vor vinde mărțișoare pe Platoul Prefecturii, ci doar pe aleea principală din Parcul Mitropoliei, primarul și-a încălcat din nou cuvântul, pentru a nu știm a câta oară, și a închiriat spațiul din Piața Tricolorului unei firme din Cluj, care acum face legea printre vânzătorii de mărțișoare.
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Vânzările cu mărțișoare și flori nu mai sunt ce-au fost odată! De la un an la altul, tradiția mărțișorului se pierde, și ne referim îndeosebi la adevărații producători de simboluri ale primăverii, și nu la cei falși, pentru care vânzarea de mărțișoare a devenit o afacere profitabilă. Anul acesta, Târgul de Mărțișor s-a dovedit o mare țeapă. Și asta pentru că au crezut în vorbele primarului Gabriel Boriga, care le-a promis că toți comercianții de mărțișoare își vor vinde laolaltă marfa, fără a face nici un fel de discriminare, în Parcul Mitropoliei. Numai că nu s-a întâmplat întocmai. Administrația Boriga a închiriat, spun oamenii, locul de pe Platoul Prefecturii unei firme, care la rândul său a subînchiriat pe bani grei spații tot unor comercianți de mărțișoare. De aici a pornit nemulțumirea oamenilor de bună credință care, după ce au plătit primăriei chirii de milioane de lei vechi, fără a li se oferi absolut nici o condiție, s-au văzut nevoiți să-și expună produsele în Parcul Mitropoliei. Aceștia se plâng că vânzările merg foarte prost, în primul rând din cauza faptului că târgoviștenii preferă să cumpere mărțișoare din cortul amenajat pe Platoul Prefecturii.
Pe banii lor și munca de un an, comercianții din Parcul Mitropoliei sunt pur și simplu batjocoriți de către primarul Târgoviștei, care după ce le-a luat banii, le-a întors spatele și nici măcar nu îi mai bagă în seamă. Unii dintre producători sunt chiar disperați că în acest an, după ce au făcut împrumuturi în bănci, nici măcar nu-și vor scoate investiția. Culmea ironiei, la toate acestea se adaugă și faptul că unii așa-ziși negustori din cortul de pe Platoul Prefecturii care și-au vândut marfa vin acum la producătorii din Parcul Mitropoliei să negocieze pentru a le cumpăra produsele.
Oamenii sunt revoltați că edilul șef i-a mințit cu nonșalanță când le-a promis că toți comercianții își vor vinde marfa în Parcul Mitropoliei. Ce ne-au declarat aflați în articolul „Domnu’ primar ne-a păcălit” din secțiunea Vox Populi.
În această perioadă de criză prețurile la mărțișoare sunt pentru toate buzunarele, lucru recunoscut atât de către comercianți, cât și de cumpărători. Un mărțișor costă de la un leu până la zece lei. În timp ce așa-zișii producători de mărțișoare își freacă mâinile mulțumiți de profitul obținut, fără ca nici un organ de control, și ne referim aici la Poliția Economică, Oficiul pentru Protecția Consumatorului și Garda Financiară, să-i întrebe de proveniența mărfii, adevărații meșteșugari de simboluri se plâng că în acest an vânzările au scăzut drastic. Și toate acestea se întâmplă, spun oamenii plătitori de taxe și impozite, din cauza administrației Boriga.
Ilie Bîzoi | ilie.bizoi@artpress.ro
Comentarii
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
"CARACATIȚA DINU", ÎNDOPATĂ CU BANI PUBLICITĂCEREA AUTORITĂȚILOR HRĂNEȘTE "CARACATIȚA DINU"
Dosarul "șpagă pentru primari" ia amploare
PDL APĂRĂ "CARACATIȚA DINU"
O NOUĂ FILIERĂ ARABĂ A "CARACATIȚEI DINU": SERIALUL "CONCEPT COMVEST SRL"
Rețeta țepelor cu firme-fantomă ale "Caracatiței Dinu"
Poliția comunitară - brațul înarmat al PDL
"CARACATIȚA DINU" A VÂNDUT FIRME FALIMENTARE LA ARABI
"CARACATIȚA DINU" A DAT ȚEPE DE 14 MILIOANE DE EURO
TÂRGOVIȘTE - CEL MAI SCUMP REVELION DIN ROMÂNIA!
Editorial
USL nu e PDL! Dar... dacă e?
Sunt deja 3 săptămâni de când mii și chiar zeci de mii de români au ieșit în piețele publice, valuri – valuri, chiar și în cel mai cumplit ger. Am auzit timp de 20 de zile, neîntrerupt, zeci de lozinci antiprezidențiale, antiguvernamentale, anticiocoi, antinesimțire, antidictatură, anticenzură, anticomasate, dar și antimafie și anticorupție. Astea două din urmă nu au iertat nici opoziția, chiar dacă sloganul „PDL=USL” pare... [citește tot...]
Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.








