Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
20.01.2012 00:06
Dâmbovițenii, într-un singur glas:
"Nu se mai poate trăi! Am venit să dăm jos guvernul și președintele!"

Tineri, vîrstnici, salariați sau șomeri, pensionari, elevi și studenți, aproximativ 3000 de cetățeni ai României, s-au adunat ieri în Piața Tricolorului, cerând la unison demisia guvernului și a președintelui Băsescu, considerați principalii responsabili de starea actuală de sărăcie și umilire a unui întreg popor. Dâmbovițenii protestatari s-au plâns că nu mai pot trăi în țara lor, confiscată și furată de o putere coruptă și de un regim aproape totalitar. Iată ce ne-au declarat manifestanții:
„Suntem aici pentru căderea lui Băsescu și a lui Boc, pentru că ne-am săturat! Să plece tot guvernul, pentru că ne-a ajuns cuțitul la os. Ne-au luat din pensii, ne cerem drepturile înapoi. Indiferent ce partid va veni, mai rău ca PDL nu există. Cel mai incompetent partid și guvern ăsta a fost. PDL distruge țara!”
„Am ieșit pentru un trai mai bun, pentru că nu se mai poate trăi în România. Am pensie de 700 lei, am muncit 35 de ani și nu-mi ajung banii de medicamente, stau fără medicamente de 6 luni, mai ales de când a venit iarna. Nu se mai poate trăi în România, trebuie să pună un guvern de tehnocrați, care să rezolve problemele. Este din ce în mai rău!”
„Suntem bugetari, cu salarii de mizerie, am un salariu umil după 38 de ani de muncă, 750 lei. Soțul meu este bolnav și, după 45 de ani de muncă, are 802 lei pensie.”
„Suntem aici din cauza scăderii nivelului de trai, sperăm în ceva mai bun. Vrem locuri de muncă!”
„Sunt cu buzunarele goale. Vrem să avem o viață mai bună.”
„Cerem demisia lui Băsescu, nu vedeți că moare lumea de foame? Trebuie să vină alt guvern!”
„Suntem aici pentru că ne-au tăiat salariile și pensiile. Am plătit 40 de ani contribuția la CAS și acum plătesc din buzunar. Am venit aici să dăm jos guvernul și pe Băsescu.”
„Am venit să dăm jos guvernul pentru că ăștia doar au furat, nu au făcut nimic să creeze locuri de muncă. Nu au știut decât să taie. Dacă mai rămân, ăștia fură țara de tot!”
„Suntem aici să ne cerem drepturile, pentru că nu mai putem, ne-a ajuns cuțitul la os. Am o pensie de 530 lei și nu mai pot să mă descurc. Taxa pe gunoi au făcut-o 18 lei, este ceva de groază și ei au miliarde!”
„Am venit din cauza neajunsurilor, murim de foame! Vrem o viață mai bună. Să plece guvernul ăsta și să vină altul!”
„Nu am ce să le mai dau copiilor să mănânce. Trebuie să plece guvernul ăsta, să vină unul competent!”
„Suntem aici pentru viața extrem de dificilă pe care o ducem astăzi. Vrem să-și dea demisia Boc și Băsescu, într-un cuvânt alegeri anticipate.”
„Am venit aici să fiu a 5.000.001 persoană care vrea să-l dea jos pe Băsescu, asta ca să plece de bunăvoie. Nu mai vrem atâta corupție!”
„Avem salarii mici, de 550 lei, taxe peste taxe, impozite, suntem sufocați de taxe. Ne-am săturat de ei!”
„Am venit pentru un trai mai bun, salariile să revină la normal. Pentru sărăcia asta care este în țară să-l dăm jos pe tiranul Băsescu!”
„Trebuie să ieșim cu toții în stradă, pentru că Băsescu a instaurat teroarea. O ducem din ce în ce mai greu, prețurile cresc, salariile scad. A instaurat nesiguranța zilei de mâine. Tinerii nu mai au unde munci, sunt forțați să plece afară. Băsescu a făcut tot ce a putut ca să destabilizeze, i-a asmuțit pe oameni unii împotriva altora, iar acum culege roadele. Oamenii ies pentru că ei chiar nu mai pot supraviețui, le-a ajuns cuțitul la os. Va trebui odată cu asta să se schimbe chiar și clasa politică, Băsescu face parte dintr-o clasă politică veche, comunistă. Băsescu, în mod sigur și categoric, este un fost comunist care este educat la școala de partid și nu face decât să aplice ceea ce a învățat. Băsescu, în afară de faptul că distruge un popor, instaurează și un mod urât murdar de a face politică în România. Va trebui să demonstreze ceva.”
„Vrem locuri de muncă, dar și condiții mai bune în spitale, medicamente.”
„Vrem să scăpăm de ciuma portocalie care a nenorocit țara, în frunte cu președintele CJ Dâmbovița, Florin Popescu, care nu știe decât să ne ia banii la gunoi. Peste puterile omenești. A majorat cu 33,5% prețul la apă. Florin Popescu este primul care a semnat acea hotărâre prin care a majorat prețul la gunoi, unde vor duce populația?! Suntem primul județ în care ne-a nenorocit cu acest blestem de Supercom. Ăsta este un blestem pentru județ. Este necesară o taxă, dar nu în halul ăsta!”
„Își bate joc de țară, mai ales de pensionari. Vrem să dăm jos mafia asta portocalie și să ne instalăm noi, poporul, pentru că noi am făcut tot ce este în țara asta. Vrem să-i dăm jos pe nenorociții ăștia, pentru că nu se mai poate, ne-au luat din pensie, de impozite nu mai vorbesc. Am 17.000.000 lei/an impozit la casă și am pensie 10 milioane!”
„Trebuie să-i dăm jos pe incapabilii ăștia. Jos cu Băsescu!”
„Am venit să strigăm «Javrelor, luați labele de pe popor!». Javrele asta de la putere care au mâncat banii poporului. Să ia labele de pe poporul acesta pe care l-au sărăcit. Nu se poate! Acest om care conduce țara a băut azi șampanie cu toți ambasadorii din lume, iar noi, poporul, stăm aici, ne luptăm cu sărăcia. Sunt oameni care nu au ce să mănânce. Băsescu a băut șampanie cu ambasadorii în loc să vină să discute cu poporul.”
„Am venit pentru o schimbare, pentru copiii noștri, ca măcar ei să aibă o viață mai bună.Trebuie să dăm jos răul di fruntea țării. Ne-au umilit, ne-u făcut slugi la străini, au vândut țara. Ei se lăfăie toți, au furat tot ce s-a putut fura în România.”
„Am venit din cauza micșorării salariilor. Am înțeles 6 luni, a venit 2010, am înțeles și 2011, dar cât să mai înțelegem?!”
„Nemulțumirile ne-au scos în stradă, salariile mici, tineretul nu are nici un viitor, pleacă din țară.”
„Am venit să-l dăm jos pe Băsescu. Nu vedeți cum este traiul ăsta!”
„Am venit pentru ce a venit toată lumea, pentru traiul pe care-l avem, nici copiii la grădiniță nu mai au cu ce trăi. Sperăm într-un trai mai bun dacă or pica escrocii ăștia.”
„Am ieșit la pensie anul trecut, cu o pensie de mizerie, 490 lei, după 40 de ani de muncă, maistru în baza Tubulară. Am ajuns în pragul sărăciei. Plătesc gaze și lumina și rabd de foame. Cu o pâine trăim două persoane o zi întreagă și poate mai avem și a doua zi.”
„Suntem bugetari, dorim o relaxare fiscală. Ne-au tăiat din salarii, ne-au scăzut 40% din salariu. Muncim pe 6-7 milioane lei, după 25 de ani vechime. Și-au bătut joc de noi.”
„Au promis că o să trăim bine, iar noi murim de foame cu mafioții și mincinoșii ăștia de la putere”
„Să plece Băsescu și guvernul care este al lui, nu este guvernul României. Acest guvern nu mai reprezintă oamenii care l-au votat, ci numai interesele lor de grup”.
Lozincile dâmbovițenilor
„Vrem țara înapoi de la ciocoi!”; „Jos Băsescu! Jos Guvernul!”; „Hai la anticipate!”; „Guvernul Boc să facă Poc!”; „Băsescu, demisia!”; „Jos dictatura! Jos cenzura mafiei PDL!”; „Mafioții PDL la pușcărie!”; „Cătușe pentru mafia PDL!”; „Sunteți siniștri, nu miniștri!”; „Jos Băsescu!”; „Mafioților, ne scuzați că vedem cât furați!”; „Anticipate, nu comasate!”; „Țipă foamea în noi de-atâtea «succesuri» PDL!”; „Hoții lu’ Chioru’ au ciuruit poporu’!”; „Vrem anticipate!”; „Jos Guvernul!”; „Băsescule, ia elicopterul și vino la Târgoviște!”; „La DNA cu haita Florin Popescu!”; „Băsescu și ai lui, cascadorii plânsului!”; „Pușcăria pentru ciocoi, România pentru noi!”; „Jos mafia Băsescu-Boc!”; „Du-te Băsescu după Ceaușescu!”; „Mai bine HAIMANA decât TRĂDĂTOR, mai bine CIUMPALAC decât DICTATOR!”; „Jos Guvernul!”; „Vrem anticipate, nu comasate!”; „Jos Băsescu!”; „Javrelor, jos labele de pe popor!”; „Hoiturilor, vă mănâncă «viermii»!”; „Demisia ciocoilor PDL!”; „PDL = Mafie, la pușcărie cu ciocoii PDL!”; „Băsescu arestat!”; „Mai bine «viermi» decât hoți, mai bine «nebuni» decât mafioți!”; „Demisia ciocoilor PDL!”; „Băsescu și clanul lui să se ducă dracului!”; „Jos mafia PDL!”
Violeta Stanciu | violeta.stanciu@artpress.ro
Virgil Voinescu | virgil.voinescu@artpress.ro
Corvin Dumitrică | corvin.dumitrica@artpress.ro
Andrei Vasiliu | andrei.vasiliu@artpress.ro
Comentarii
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
Protestele din Piața Tricolorului continuăProtestele anti PDL: ziua 36
La Târgoviște continuă protestele anti PDL
Târgoviștea, în a 30-a zi de proteste
Iarna grea nu a oprit protestele anti PDL
A 17-a zi de proteste anti PDL, la -11 grade Celsius
Vineri, sâmbătă și duminică au continuat protestele la Târgoviște
5 ZILE DE PROTESTE CU STRIGĂTURI
Dâmbovițenii, cu „cuțitul PDL” la os
Ce ziceau "fericiții" care protestau la Târgoviște?
Editorial
Carteluri „curcubeu”
Suntem asaltați la redacție cu sesizări dintre cele mai grave, care demască filiere de crimă organizată, nebănuite până mai ieri. Citesc și mă crucesc ce le bubuie mintea unora care au gândul doar la bani publici. La mulți bani și... la mulți ani! Amploarea unor astfel de filiere reprezintă un semnal deosebit de periculos pentru calitatea mediului de afaceri din România. Acesta nu mai este doar intens politizat, așa cum, de ce să n-o spunem, dădea semne și... [citește tot...]
Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.








