Am urmărit şi eu, fără nici o plăcere, filmuleţul în care angajaţii de la TTV se ploconesc în faţa „directorului onorific” - şeful Poliţiei Locale Târgovişte - Gheorghe Dinu, căruia unii au ajuns să-i pupe până şi mâinile. E treaba lor, viaţa lor, demnitatea sau cariera lor, nici măcar nu vreau să-i judec, mă abţin. Din partea mea, cei care lucrează în presă pot să îi pupe şi în fund pe şefi, dacă aşa le place. Am văzut acolo cum un băieţaş se gudura pe lângă superiorul său, sărutându-l pe cap sau mulţumindu-i că i-a dat să mănânce şi că l-a învăţat televiziune. Numele lui este Marian Badea, adică tipul care m-a filmat ostentativ la un meci de baschet, evident la comandă.

Tot la cheful TTV-ului l-am mai văzut şi pe Ciprian Iugulescu, şeful de la CSM, făcându-i marcaj primarului Boriga. Pe băiatul ăsta îl descopăr numai prin baruri şi restaurante, „drămuind” probabil cele peste 30 de miliarde lei vechi primite anul trecut pentru club. E omul primarului, peste tot sunt văzuţi împreună, ba chiar îi conduce şi maşina de serviciu.

Cine şi-a făcut iluzii că va fi dat afară de Boriga după monstruosul scandal de la Satu Mare, a rămas cu iluziile, însă am impresia că omul ăsta nu va plăti niciodată, oricât ar greşi. Poate face orice. Poate lipsi cu lunile de la serviciu sau de la şcoală. Poate avea alte zece servicii. Poate da afară din club şi din primărie pe oricine doreşte. Poate conduce maşina primarului.

Poate cheltui zeci de miliarde din banii publici fără să dea socoteală. Poate chefui cu baschetbalistele. Poate închiria operatori să mă filmeze şi când merg la budă. Poate distruge imaginea partidului, oricum nu va păţi nimic, e „fratele” primarului. Omul ştie că i se permite orice şi că poate face orice, asta pentru că intervine primarul şi rezolvă treaba. Ştiu că provine dintr-o familie bună, respectabilă. Mai ştiu că este şi cadru didactic la un liceu de prestigiu.

Tocmai de aceea ar trebui să fie un exemplu, o mândrie şi un sprijin pentru cei care l-au adus aici. S-a transformat în altceva, iar dacă lui îi place cum a ajuns, atunci e grav. Nu o să-i mai cer demisia, o fac degeaba, dar nici nu o să am înţelegere când vine vorba de cheltuirea banului public. Părerea mea o ştie toată lumea, trebuie o schimbare în sport, iar ea nu poate veni decât împreună cu cea politică. Atunci să fie şi asta, dacă numai aşa putem scăpa de C. Iugulescu, de Pompi Nedelcu sau de Tudor „Nemuritorul”.

De acum e limpede, pe toţi îi unesc interesele şi nu vor fi traşi niciodată la răspundere de şefi, altcineva oricum nu are încă tupeul să-i deranjeze. Mă întreb dacă aşa ar trebui să fie, dacă aşa au progresat şi ţările puternice sau dacă mai avem vreo şansă? Mi-e şi teamă să mă gândesc la ce va fi dacă le pică partidul. Sau poate că şi-au asigurat deja viitorul şi viitori prieteni? Şi ce ar trebui să fac, să tac? Nu pot. Chiar nu vreau să fiu ca ei. Merităm mai mult. Ei nu ne mai merită.

P.S. Superbă declaraţia oferită de americanca Givens pentru un site de baschet. „În viaţă e bine să nu ai regrete. Trebuie să iei viaţa exact aşa cum este”. Ce spuneam. Toţi sunt la fel. Fără regrete. Pot face orice, nu plătesc niciodată. Totul li se cuvine.