Cred că Bunul Dumnezeu le-a luat minţile celor de la putere. Să vezi tu atâta lumuliţă amărâtă în stradă şi să faci ciocu’ mic de dragul funcţiilor şi, evident, al avantajelor aduse de acestea, e de-a dreptul provocator. Tot provocatoare a fost şi situaţia în care grangurii portocalii nu au mai coborât o săptămână din turnurile lor de fildeş şi din limuzinele lor luxoase ca să-şi facă băile de mulţime.

Şi uite-aşa s-a ajuns la o stare de tensiune socială mai mare ca cea din ’89. Vă spun asta în calitate de trăitor al evenimentelor din ’89, precum şi ca trăitor al evenimentelor de-acu’, care au toate şansele şi ele să se transforme într-o revoluţie autentică. Păi, cum stăteam eu zilele trecute pe Platoul Prefecturii din Târgovişte, numai ce văd că apare, odată cu jandarmii, şi presa portocalie. Ăia mulţi-puţini ieşiţi în stradă câţi eram, huiduiam de mama focului puterea criminală şi presa ei.

Una dintre-njurăturile pe care le-am auzit spune multe despre „credibilitatea” de care se bucură presa ciocoilor puterii: „Du-te-n presa mă-tii!”. Ca persoană publică, şi mai ales ca jurnalist profesionist, sunt şi eu scârbit de ce văd că se întâmplă în presa asta nenorocită vândută puterii. Mi-am mai dat seama imediat, din reacţiile celor care protestau, cât de mult dispreţ şi chiar ură a adunat lumea împotriva ciocoilor PDL care au mafiotizat presa dâmboviţeană. Ce să-i mai învăţ pe mai tinerii mei colegi de breaslă? E ca şi cum aş strica orzul pe gâşte, ori ca şi cum aş da mărgăritare la porci.

Unii dintre ei mi-au fost şi studenţi, le-am plătit studiile, îmi datorează profesiile pe care le au şi acum mănâncă pâine de pe urma muncii mele. Dar nu-i duce capul să priceapă, deşi le-am spus de multe ori, că puterile politice trec, dar puterea presei trebuie să rămână credibilă. Din păcate, ce „au construit” şacalii portocalii în presa dâmboviţeană seamănă cu o şandrama gata să se prăvale peste ei, repede de tot, când i-o da poporul cu cracii-n sus pe netrebnicii care au confiscat românilor până şi libertatea presei.

Vorba cetăţeanului revoltat la vederea echipelor de jurnalişti portocalii veniţi cot la cot cu jandarmii: „Du-te-n presa mă-tii!”. Pe televiziunile locale n-am văzut decât divertisment, ori câteva bla-bla-uri paralele cu evenimentele dramatice din stradă. Ba au trecut nişte foşti studenţi şi foşti salariaţi de-ai mei şi la atacuri mârşave la adresa mea şi a familiei mele. Trebuie să pătimesc (nu-i aşa?) de pe urma lor, pentru că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită! Până la urmă, e dreptul fiecăruia să arate cine e, al cui e, ce poate şi ce oase roade în meseria asta care ţine şi de ştiinţă şi de conştiinţă.

Culmea bâlciului politic e că „prietenul” meu Traian, cum îmi place mie să îi spun, îi trimite mai nou pe ciocoii lui locali să vorbească la popor prin propriile televiziuni. Prin canalele lor de propagandă, ale mafioţilor cu alcool şi tutun, al poliţaiului contrainformator periculos şi a caracatiţei lui interlope, ori a haimanelei care face pe deputatu’ de tot rahatu’. Vă spun drept că, până-acu’, cât au stat ascunşi mafioţii de la putere, a mai fost cum a mai fost. De-or ieşi ăştia în haită pe televiziunile lor portocalii mincinoase o să fie hărmălaie şi mai mare în piaţa publică. Dar e dreptul lor să fie huiduiţi şi înjuraţi de cei pe care i-au făcut „viermi” şi „ciumpalaci”. Şi eu mă lupt de mama focului pentru acest drept al lor.

P.S. L-am văzut ieri la conferinţe de presă pe pensionarul „nesimţit” Theodor Stolojan. S-a făcut de râs. De fapt a răspuns la ordinul „Marş la comunicare!”. Ghici ghicitoarea mea cine i l-a dat!