Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
Prima pagină (PDF)
Caricatura zilei
Newsletter
Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email
14.10.2009 10:36
Inginerii și experimente pe bani publici în "herghelia" cu "cai morți" a președintelui Florin Popescu
"Familia PDL", la bine și la greu

Pentru "familia PDL" Florin Popescu - Mihai Vădan trebuie unite cele două sloganuri într-unul singur
❚ Mihai Vădan a fost până în 2008 CLIENTUL Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) cu firma sa MOB VAD, iar din martie 2009 a devenit DIRECTORUL GENERAL al acestei agenții care îi plătea până mai ieri proiectele de consultanță pe SAPARD ❚ Acest mare om de afaceri din „familia PDL” a renunțat la cele două mari firme ale sale, VĂDAN SRL și MOB VAD SRL, pentru salariul său de director bugetar la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ❚ Să se sacrifice „în interes național” „familia PDL” a lui Mihai Vădan într-o așa măsură încât să aleagă salariul de câteva zeci de milioane pe lună (vreo 50 parcă este!) în locul profitului de câteva miliarde pe an? ❚ Carmen Vădan, profesoară de chimie, are și ea meritele ei în „familia PDL”. Altfel cum ar fi obținut funcția de director la Biblioteca Județeană Dâmbovița – împotriva unor criterii dușmănoase făcute în lege parcă împotriva „familiei PDL”?! ❚ Pentru un inginer constructor și pentru o profesoară de chimie, soților Mihai și Carmen Vădan le-au mers din plin ingineriile și experimentele pe bani publici
Zi de sâmbătă. Unde e mai bine decât în familie? Acolo te aduni cu cei dragi să-ți depeni bucuriile, să-ți plângi necazurile, să-ți faci socotelile după o săptămână de trudă ori poate bilanțul după o viață de muncă. Mai sunt și socotelile pe care le faci de azi pe mâine, dacă în familia ta bântuie șomajul, foamea și disperarea fiindcă ai rămas fără un loc de muncă. Mai sunt și calculele pe care le faci altora pe care îi vezi cum prosperă pentru că tu i-ai ales, fiindcă i-ai crezut atunci când te salutau în 2004 înflăcărat: „Să trăiți bine!”, atunci când acuzau „statul ticăloșit” și promiteau „țepe” în piața publică pentru cei care s-au îmbogățit în 4 ani cât alții din Uniunea Europeană în 4 generații, numai din bani publici.
Ai vrea și tu să saluți zâmbitor „Să trăiți bine”, dar nu ai pe cine, pentru că tu și ai tăi sunteți triști, cu sufletele cenușii de atâtea minciuni și promisiuni politice deșarte, de atâtea dezamăgiri, de atâtea panglici electorale la care ai asistat, crezând că reprezentanții statului ți-au făcut vreo mare cinste și onoare că, din banii tăi, te-ai ales cu vreun podeț, ori cu vreo canalizare sau alimentare cu apă la care tu nici nu te poți racorda. Fiindcă nu ai bani!
Fiindcă banii mulți, puțini pe care i-ai avut i-ai dat în mare parte la stat, iar alți bani nu mai ai. Ori dacă mai ai vreo 2-3 firfirei ți-i ia statul și peăia, că ți-au făcut cadou ăștia de i-ai ales un impozit nou, forfetar. Ți se cere acum și ultimul bănuț din casă, dar în casa ta ai și tu o familie, iar tu nu ai de ținut din banii tăi numai... familiile astea politice. Mai ai de ținut și familia ta. Și poate familia ta nu e „familia PDL”, e doar familia ta și te întrebi de ce să trăiască familia ta atât de rău ca „să trăiască bine” doar „familia PDL”. Și stai așa, abătut, cu nevasta și copiii tăi acasă, și începi să înjuri din senin, deși e sâmbătă și-ai vrea să-ți trăiești un sfârșit de săptămână liniștit.
Apoi îți zici că poate mai e o speranță că, uite, se luptă guvernul ăsta – în interes național – să aducă oameni noi, profesioniști și cu salarii mai modeste, prin agențiile guvernamentale. Îți pui copilul să dea „click” pe-un site al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, că așa ai auzit tu că e pus acolo un director nou, din „familia PDL”. Din „familia” asta care întâi ți-a promis că o să trăiești bine, iar acum îți zice că te ia la greu să te ducă la bine. Și ce găsești pe siteul ăsta al APDRP? Găsești CV-ul noului director general Mihai Vădan și declarația sa de avere. Dar mai găsești ceva: „lista firmelor de consultanță care au întocmit proiecte pe SAPARD, pe care le-a contractat și plătit APDRP”.
Apoi îți aduci aminte brusc că ai citit niște anchete în „Jurnal de Dâmbovița”, ori le-ai văzut la TV ARTPRESS despre Mihai Vădan, care a fost până în 2008 CLIENTUL Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) cu firma sa MOB VAD, iar din martie 2009 a devenit DIRECTORUL GENERAL al acestei agenții, care îi plătea până mai ieri proiectele de consultanță pe SAPARD, cu bugetele lor de peste 12 miliarde lei.
Trãiește bine „familia PDL” din banii publici!
Simți cum ți se urcă sângele la cap de nervi, când îți dai seama cum te prostesc în față oamenii ăștia. Vrei să te liniștești și nu poți. Pentru că tu afli cât de bine trăiește „familia PDL” din afacerile cu bani publici, adică și din banii tăi. Ai închide calculatorul, poate l-ai arunca și pe geam, dar asta nu ar schimba cu nimic declarația de avere a noului director general al SAPARD și nici portofoliul de lucrări al firmelor.Te uiți pe „portofoliul” de lucrări al firmei MOB VAD din Târgoviște și găsești vreo 15 primării și mai afli că ar fi tot pe-atâtea netrecute, dar care au avut parte de „proiectele de consultanță” făcute de Mihai Vădan cu firma MOB VAD și cu cei 3 salariați ai lui. Apoi citești și recitești anchetele din „Jurnal de Dâmbovița” și îți dai palme peste ochi pentru că tu, prostul, care îți dai ultimul bănuț la stat, nu pricepi de ce un SRL cu 3 salariați face cifre de afaceri de zeci de miliarde de lei și profituri nete de miliarde de lei pe an (vreo 4,43 miliarde doar în 2007) doar fiindcă face SRL-ul acesta PDL-ist „consultanță” ca să „obțină finanțări” de la guvern pentru zeci de primării din Dâmbovița.
Averea „familiei PDL” Vãdan
Dacă citești, tot pe site-ul APDRP, declarația de avere a lui Vădan Mihai Gavril postată acolo, că așa îi cere legea, afli că „familia PDL” Vădan Mihai și Carmen au cumpărat teren intravilan de 500 mp la Predeal – în 2000 – și altul de 1600 mp la Gura Ocniței – în 1996. Au la Predeal o casă construită în 2002 de 150 mp, încă o casă de 200 mp construită în 1996 și un apartament de 71 mp din 1988. Citești tot în declarația de avere că și-au „estimat” bijuterii și tablouri de 10.000 euro, că au 2 conturi în bănci de vreo 400 milioane lei.
Sărăcuții! Ar mai fi putut avea în bănci încă 145.305 euro, dar Mihai Vădan și-a împrumutat firma, în nume personal, cu această sumă uriașă. Dar cel mai mult te intrigă când citești că acest mare om de afaceri din „familia PDL” a renunțat la cele două mari firme ale sale, VĂDAN SRL și MOB VAD SRL, pentru salariul său de director bugetar la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Și te întrebi îngrijorat: no fi având de pierdut profiturile imense pe care le făcea până în 2008, în calitatea sa de client cu afacerile sale de „consultanță”, dacă renunță la cele două firme? Să se sacrifice „în interes național” „familia PDL” a lui Mihai Vădan într-o așa măsură încât să aleagă salariul de câteva zeci de milioane pe lună (vreo 50 parcă este!) în locul profitului de câteva miliarde pe an? Apoi parcă-ți aruncă cineva cu apă rece în ochi și te trezești: „Stai măi!”; că el nu mai e clientul APDRP! Dar firma lui, MOB VAD, e tot în lista de clienți. Asta era!
Carmen Vãdan, directoarea de... chimie de la Biblioteca Județeanã
Sigur, soția lui, Carmen Vădan, profesoară de chimie, are și ea meritele ei în „familia PDL”. Altfel cum ar fi obținut funcția de director la Biblioteca Județeană Dâmbovița – împotriva unor criterii dușmănoase făcute în lege parcă împotriva „familiei PDL”?! Dă-le dracu’ de criterii și de lege, că de-aia e „familia PDL” la putere, ca să rezolve problemele personale ale membrilor săi. Și-ți aduci aminte brusc că Biblioteca Județeană Dâmbovița este a Consiliului Județean Dâmbovița și că președintele Consiliului Județean Dâmbovița este chiar Florin Popescu, „tatăl familiei PDL” din județ. Gata cu criteriile, gata cu legea! Carmen Vădan este soția lui Mihai Vădan – șeful finanțelor PDL în Dâmbovița – mâna dreaptă, aia cu banii, a lui Florin Popescu. Cu aia, cu dreapta, i-a semnat Florin Popescu numirea în funcția de director la Biblioteca Județeană Dâmbovița lui Carmen Vădan. Uite, de-aia doamna profesor de chimie apare în declarația de avere a soțului cu venituri încasate de 282 milioane lei. Nu din salariul de profesor de chimie a avut venituri în 2008 de 282 milioane lei. De-ar avea așa venituri un profesor de chimie, nu ar mai face atâtea greve și nu ar mai înjura cu foc guvernul.Veniturile grase ale doamnei Vădan, în 2008, provin din salariul său de director al Bibliotecii Județene, de la cele vreo 50 milioane lei lunar.
Vedeți, de-aia zice „familia PDL” – la bine și la greu. Pentru că în an de criză, la greu adică, doi importanți membri ai săi au fost băgați de „tatăl familiei” în două funcții publice cu salarii grase, la bine adică! Pe lângă ele, bineînțeles, lui Mihai Vădan îi vor merge și afacerile celor două firme, pentru că nu le-a lăsat de izbeliște. Cei doi copii ai „familiei PDL Vădan” sunt „referenți” la VĂDAN SRL. Ei sunt averea familiei Vădan și de aceea merită trecuți în declarația de avere a soților Vădan, cu funcția lor cu tot. Au de dus mai departe o tradiție, aceea de a face afaceri din bani publici, fiindcă au un tată cu „master în administrația publică europeană” făcut în 2004 la Universitatea „Valahia” din Târgovi ște, și-or fi înțeles, bieții de ei, că așa e în Uniunea Europeană cu afacerile, ca în „familia PDL”. Acum tăticul lor este doctorand, nu știu în ce, ca și șeful său de partid, „tatăl familiei PDL” în Dâmbovița, Florin Popescu. Pentru un inginer constructor și pentru o profesoară de chimie, soților Mihai și Carmen Vădan le-au mers din plin ingineriile și experimentele pe bani publici. (va urma)
Alina Vasiliu | alina.vasiliu@artpress.ro
Comentarii
Trimis de George M. la 22.02.2010 20:20
Aveti dreptate, e ceva de neimaginat cu acesta familie de hulpavi. Sa vii din mobila si sa te dai mare specialist in agricultaura e peste limita oricarui bun simt.Iar tanti Vadan est ede o prostie fenomenala. Auzi profesoara de chimie care , se pare nu a obtinut titulatura, sa ajunga in cultura. Imi dau seama ce se intampla cu angajatii din cele doua institutii. Oameni de valoare sunt ostracizati si leprele puse la rang de frunte. Nu mai exista referinte si principii. Totul va fi un fel de sistem fanariot.E un dezastru pentru judetul nostru. Iar Popescu imi provoaca o mare dezamagire. S-a anuntat ca o mare speranta si sfarseste ca o mare dezamagire.
Adaugă comentariul tău
Din aceeași categorie
Licitație reluată la Compania de ApăBiblioteca pentru copii, executată mârșav din interes politic PDL
PDL a confiscat sediul Bibliotecii pentru copii
Moreni, în pragul disperării
Cazul Priboiu, în salba dosarelor penale
Licitație dubioasă, aprig contestată la Compania de Apă
Asasinarea economică a micilor întreprinzători
Nașul Popescu și Finul Boriga sărăcesc județul cu 17 milioane de euro
Fief de afaceri ilegale în „ograda” CJD
S-a copt buboiu' la Parcul Priboiu
Editorial
„Taxați” famiglia PDL a Elenei Udrea!
Elena Udrea, protectoarea clanului PDL din Dâmbovița, a Nașului Florin Popescu și a finului Gabriel Boriga, a ieșit zilele trecute la drumul mare cu niște texte despre... „taxe” care merită comentate. În fond, asta vrea și Elena Udrea cu ieșirile sale la rampă. Vrea să rămână în centrul atenției, să se vorbească despre ea, să provoace polemici, să trăiască mediatic. Deși rațiunea, bunul simt, onoarea ar trimite spre reculegere orice fost... [citește tot...]
Adrian TUTUIANU
Gabriel GROZAVU
PNL Targoviste
USL Targoviste
PSD Dambovita
PNL Dambovita
VALLERIANA Targoviste

publicitate
Poșta redacției: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.


