19.07.2010 00:07

Banii europeni, colacul de salvare

Banii europeni, colacul de salvare
Galerie foto

A devenit deja o tradiție ca senatorul Adrian Țuțuianu să se implice în impulsionarea mediului de afaceri dâmbovițean prin organizarea unor simpozioane destinate în mod special atragerii fondurilor europene, capitol la care țara noastră este deficitară în momentul de față, deși cotizează cot la cot cu celelalte state la bugetul Uniunii Europene. Simpozionul intitulat sugestiv „Oportunități de finanțare pentru reprezentanții mediului de afaceri și ai administrației publice locale” a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” Târgoviște. Manifestarea s-a bucurat însă de prezența unui număr redus de oameni de afaceri și reprezentanți ai administrației publice, deși numărul celor invitați la eveniment a depășit cifra 100. Regretul senatorului Adrian Țuțuianu este că oamenii nu știu să aprecieze informațiile și documentele puse gratis la dispoziția lor. Și ne mai mirăm de ce suntem corijenți la atragerea fondurilor europene! Aida Catană, reprezentantul firmei de consultanță European Project SRL București, i-a introdus pe cei prezenți în „tainele” accesării fondurilor europene prezentând atât oportunitățile de finanțare pentru mediul de afaceri, cât și oportunitățile de finanțare pentru administrația publică locală.

În momentul de față șanse mari de accesare a banilor europeni au microîntreprinderile, dar și întreprinderile mici și mijloci din aproape toate domeniile de activitate (din mediul rural și urban), fondurile alocate acestor măsuri fiind considerabile. Tot de la Aida Catană am aflat că pe Măsura 4.3 dedicată microîntreprinderilor s-au consumat foarte puțini bani în regiunea Sud-Muntenia (21,1%). Nu este mai puțin adevărat că pe unele măsuri fondurile s-au epuizat de mult, în timp ce pe altele, fondurile au rămas aproape neatinse, fiind necesară realocarea lor. Bani mulți, bineînțeles europeni, de cheltuit sunt și pe componenta „Resurse umane”, unde doar 7% din fonduri au fost consumate până în prezent, deși timp ar mai fi până în 2013. De subliniat este și faptul că această criză economică a mai flexibilizat un pic regulile UE, în sensul că pentru IMM s-a majorat plafonul cheltuielilor eligibile la 100% (de la 60-70%). Însă, de departe, cele mai multe fonduri europene pot veni în România pe componenta transporturi. 4 miliarde de euro așteaptă să fie atrase prin proiecte bine întocmite, însă din păcate Ministerul Transporturilor, în frunte cu ministrul Berceanu, n-au reușit decât să absoarbă un umil 2% pentru că au alte priorități... mai băștinașe, în nici un caz repunerea pe roate a întregului sistem de transporturi (feroviar, rutier, naval, aerian). Dacă se continuă în acest ritm de (ne)atragere a banilor europeni, avem toate șansele să ajungem de căruță cu astfel de guvernanți. Pe final, simpozionul s-a transformat într-un dialog interactiv, în care cei prezenți au primit răspunsurile avizate la problemele ridicate.

Cornelia Dumitrache | cornelia.dumitrache@artpress.ro