01.09.2010 00:07

Beznă... la Nucet

De circa două luni, locuitorii comunei Nucet au rămas fără iluminat public! Bezna totală este cauzată de bugetul de austeritate al localității, care trece prin momente dramatice, nemaiîntâlnite până acum. Cele 100 de milioane lei vechi rămase la acest capitol au fost păstrate pentru a fi drămuite în nopțile lungi de toamnă, când cetățenii trebuie să se simtă cât de cât în siguranță.

„Bugetul nostru este auster-auster, nici nu are rost să mai discutăm. Conturile sunt goale. Am întrerupt iluminatul public de 2 luni, de la primul până la ultimul sat. Este beznă! Noi pe capitolul de iluminat nu mai avem decât 100 milioane până la sfârșitul anului, în condițiile în care iluminatul public ne costă 150-160 milioane lei lunar. Atunci am gândit să ducem aceste 100 de milioane într-o lună cu nopțile mai mari decât în perioada aceasta de vară (...) Am făcut solicitări atât la Direcția de Finanțe, cât și la Consiliul Județean Dâmbovița. Avem nevoie de bani nu numai pentru gospodărirea comunei, dar și pentru asistența socială, pentru că deja nu mai avem bani pentru personal cu handicap și nici pentru plata beneficiarilor Legii 416”, a punctat Luiza Bărboiu, primarul comunei Nucet.