26.02.2010 00:06
Buget catastrofal

Galerie foto
Interviu cu Marinel Angelescu,
primarul comunei Mogoșani
Rep.: Bugetul din acest an este în concordanță cu necesitățile comunității și investițiile pe care vi le-ați propus?
- Bugetul din 2010 este catastrofal, în comparație cu cel de anul trecut. De la Direcția Finanțelor Publice am primit mai puțin față de anul 2009 cu 3,5 miliarde lei vechi, o sumă imensă pentru bugetul local având în vedere starea de sărăcie a comunității. Iar de la Consiliul Județean am reușit, cu ajutorul consilierilor județeni, ca la a doua punere în discuție să obțin suma pe care am avut-o și anul trecut. Deși am trimis la toate instituțiile programul de investiții pentru 2010, nu peste tot s-au luat în calcul aceste proiecte. Cu toate că în anii trecuți am făcut economii majore la buget și am reușit să demarăm un proiect de reabilitare prin asfaltare a unui drum comunal, DC 74, ce leagă centrul comunei de satul Zăvoiu, inclusiv toată zona locuibilă a acestui sat, în lungime de 4 kilometri, pe fonduri de la bugetul local în momentul de față ne-ar mai trebui în jur de 5,5 miliarde lei vechi. Deși în câteva zile vom aproba bugetul local, nu știm de unde vom putea lua aceste resurse financiare. De asemenea, vom avea probleme cu plata energiei electrice, ca să nu mai spun de celelalte cheltuieli curente care se fac la nivelul unei primării.
Rep.: În ce stadiu se află investițiile la unitățile de învățământ știut fiind faptul că de aproape 2 ani ați început câteva proiecte importante și în acest domeniu?
- Pot să spun că ne frământă în mod deosebit investițiile făcute de la guvern, prin Ministerul Învățământului, în ceea ce privește reabilitarea și construcția unităților de învățământ. Deși s-au desființat în ultima perioadă 3 școli la nivelul comunei Mogoșani, ne descurcăm cum putem cu un microbuz care face în jur de 80 de kilometri zilnic. Dar problema cea mai gravă este că avem de 2 ani începute investiții la reabilitarea școlii cu clasele I-VIII Cojocaru și pentru 1,5 miliarde lei vechi bani pe care nu-i avem nu ne putem desfășura activitatea în condiții normale. Copiii învață la grădiniță, îi plimbăm de la o școală la alta, cadrele didactice la fel suferă și ele, ca să nu mai spun de construcția grădiniței din satul Mogoșani, cu 2 grupe care a rămas la nivelul fundației. Am înțeles că anul acesta se preconizează a veni foarte puțini bani de la guvern pentru aceste investiții din învățământ. Primordial am înțeles că se vor primi bani pentru plata investițiilor desfășurate și contracte de către Inspectoratul Școlar Județean și abia după aceea pentru plata investițiilor efectuate direct de către Consiliul Local. Am înțeles că pentru 2010 până acum nu ne-a fost alocată decât suma de 230 milioane lei vechi, în situația în care ne trebuie peste 5 miliarde lei vechi. Efectiv nu știm ce să le mai spunem nici cadrelor didactice, nici elevilor, nici părinților. Am făcut demersuri la Consiliul Județean, la Inspectoratul Școlar, la Ministerul Învățământului și chiar personal voi merge la minister pentru a vedea concret dacă anul acesta pot măcar încheia reabilitarea școlii de la Cojocaru, pentru că tot ce s-a făcut până acum s-a distrus.
Rep.: Probabil că v-ați făcut o strategie din punct de vedere investițional pentru acest an. Care ar fi prioritățile?
- Ca priorități avem reabilitarea DC 71 Mogoșani – Zăvoiu și asfaltarea unei ulițe sătești în lungime de 550 de metri în satul Mogoșani. Vorbesc de ceea ce este prins concret în bugetul local. De asemenea, prin Banca Mondială de Investiții împreună cu Ministerul Învățământului avem prinsă reabilitarea localului vechi al școlii cu clasele I-VIII Mogoșani, investiție care se ridică la peste 5,5 miliarde, din care 1,8 miliarde reprezintă contribuția Consiliului Local pentru asigurarea utilităților.
Ilie Bîzoi | ilie.bizoi@artpress.ro