04.03.2010 00:10

CALEIDOSCOP NATIONAL

CALEIDOSCOP NATIONAL
Galerie foto

POLITIC

MIRCEA GEOANĂ: MOTIVUL INVOCAT DE PD-L ESTE „PUERIL”

Președintele Senatului Mircea Geoană a declarat că intenția PD-L de suspendare a sa de la conducerea camerei superioare este „pe lângă Regulament și pe lângă Constituție”, iar motivul invocat este „pueril”. Fostul lider al PSD a declarat că prezența sa în fruntea Senatului „le stă democrat-liberalilor ca parul în ochi”. „Nu există instituția suspendării, există instituția revocării președintelui Senatului. În al doilea rând, din punct de vedere al Regulamentului, se spune extrem de clar că singura posibilitate de revocare a președintelui unei Camere este cea avansată de grupul parlamentar care l-a susținut pe acel președinte în momentul respectiv”, a argumentat Mircea Geoană, într-o declarație de presă, la Palatul Parlamentului. Liderul senatorilor democratliberali, Traian Igaș, a anunțat că partidul său va iniția o procedură de suspendare a președintelui Camerei superioare, însă ar dori revocarea lui Mircea Geoană. „Noi vrem să îl revocăm din funcție, pentru că doar așa cred că vom asigura o anumită stabilitate”, a spus Igaș, care nu a precizat cum intenționează PD-L să demareze procedura de revocare, în momentul actual neexistând această posibilitate în Regulament.

VICTOR PONTA, ÎNLOCUIT DE CIPRIAN NICA ÎN SUBCOMISIA CARE

ANALIZEAZĂ CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

Deputatul social-democrat Ciprian Nica a devenit președinte al subcomisiei parlamentare privind noul cod de procedură penală, înlocuindu-l pe liderul PSD, Victor Ponta. Ponta a fost înlocuit ca urmare a faptului a devenit președinte al PSD. Subcomisia a analizat peste 50 de articole din proiectul noului cod de procedură penală, la care au fost depuse amendamente de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii și parlamentari. Nica estimează ca dezbaterile la codul de procedură penală să se finalizeze într-o lună. Noul cod de procedură civilă are 597 articole, iar dezbaterile pe acest subiect au fost inițiate anul trecut.

GUVERNUL A APROBAT UN PROIECT DE LEGE

PRIVIND ADERAREA LA SPAȚIUL SCHENGEN

Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, un proiect de lege privind înființarea unui sistem informatic, în vederea aderării României la spațiul Schengen, actul normativ urmând să fie înaintat Parlamentului pentru adoptare în procedură de urgență. Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a susținut că, prin viitoarea lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului național informatic de semnalări și participarea la Sistemul Informatic Schengen (SIS), România și-ar îndeplini toate condițiile de compatibilitate cu SIS. „Prin acest act normativ, practic, noi îndeplinim toate condițiile - dacă va fi aprobat în Parlament - pentru a fi compatibili cu Sistemul Informatic Schengen. (...) Reglementăm organizarea și funcționarea sistemului național de semnalări compatibil tehnic cu Sistemul Informatic Schengen de generația a doua (SIS II - n.r.)”, a explicat Blaga. Potrivit ministrului, sistemul informatic va opera cu date privind categorii de persoane sau bunuri, respectiv de persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării, persoane dispărute, căutate în vederea aplicării unei proceduri judiciare, persoane sau bunuri, în scopul efectuării de controale discrete, bunuri căutate pentru a fi confiscate sau oferite ca probe în cursul procedurilor penale, precum și date cu privire la străinii pentru care au fost dispuse măsuri de interzicere a șederii pe teritoriul României. Noul sistem va asigura și relația între polițiști și procurori, prin delegarea permanentă a unui procuror la Biroul polițienesc al sistemului, comparabil cu Interpolul. „Mai rezolvăm și o problemă de colaborare între noi și Parchet.Va fi în permanență delegat un magistrat în Biroul SIRENE. Acest birou este o componentă a SIS, este Interpolul SIS-ului și conține date suplimentare vizavi de persoanele care intră în România”, a explicat Blaga. Tot ieri, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind ratificarea Acordului între România și Bulgaria pentru cooperarea polițienească transfrontalieră în materie penală, esențial pentru cooperarea între cele două state în condițiile eventualei aderări a Bucureștiului și Sofiei la spațiul Schengen.

MIRCEA GEOANĂ: CES NU A FUNCȚIONAT ÎN ULTIMII ANI

LA PARAMETRII OPTIMI

Instituția care asigură dialogul social în România nu a funcționat la parametrii optimi în ultimii ani, a declarat președintele Senatului, Mircea Geoană după întâlnirea membrilor Biroului Permanent al Senatului cu președintele Consiliului Economic și Social (CES), Florian Costache. Mircea Geoană a adăugat că, printr-un protocol semnat între cele două instituții ale statului, reprezentanții CES vor putea fi prezenți la dezbaterile proiectelor legislative în comisiile permanente din Senat, iar parlamentarii, care sunt inițiatori de propuneri legislative, vor putea solicita expertiza și punctul de vedere ale CES. „Noi considerăm CES ca fiind o piesă fundamentală a sistemului democratic și social din România, care din păcate, din motive obiective sau subiective, în ultimii ani, nu a funcționat la parametrii pe care i-am dori. În acest moment dificil pentru țară, în plină criză economică și socială, într-o perioadă în care sacrificiile populației și ale agenților economici sunt uriașe, o relație mult mai puternică și structurată cu un CES mai capabil să își îndeplinească atribuțiile reprezintă un obiectiv major pentru noi. Am stabilit ca printr-un protocol revizuit între Senatul României și CES să stabilim un mecanism de lucru mult mai profund, mai aplicat în ce privește inițiativele legislative”, a declarat președintele Senatului. Potrivit lui Mircea Geoană, opinia CES-ului este „necesară”, iar o bună colaborare între Parlament, Guvern și CES este „obligatorie”. „Am discutat despre eventualitatea ca fie prin amendarea Legii CES, fie prin alte metode să putem crește capacitatea de analiză independentă a CES pe principalele texte legislative de politică guvernamentală. Avem nevoie de opinia CES cu privire la stategia anti-sărăcie, pentru răspunsul la criza economică sau la efectele Acordului internațional”, a mai spus Geoană. Întrebat dacă CES a fost consultat de Executiv în legătură cu măsurile anti-criză din programul guvernamental, Florian Costache a replicat că „nu s-a considerat necesară” consultarea CES. „Politicile anticriză nu au fost transmise CES-ului, pentru că nu s-a considerat necesar până acum. S-au trimis actele normative pentru a primi aviz. Dacă nu ni s-a cerut să participăm la o astfel de strategie, nu puteam cere noi”, a spus Costache.

ACTUALITĂȚI

1 MILION DE LEI PENTRU INSTITUTUL CANTACUZINO

Guvernul a decis, ieri, în ședință, să aloce un sprijin financiar în valoare de 1 milion de lei pentru Institutul Cantacuzino, astfel încât să obțină autorizația de fabricare a vaccinurilor până pe 15 aprilie cel târziu. „Să aprobăm, în baza propunerii Ministerului Sănătății, un sprijin financiar de 10 miliarde de lei vechi pentru Institutul Cantacuzino, astfel încât până pe 15 aprilie cel târziu, să obțină autorizația de fabricație și toate documentele legale”, a spus premierul Emil Boc, în debutul ședinței de guvern. Banii vor fi utilizați pentru cumpărarea de echipamente și pentru acreditare și obținerea autorizației. Din fondurile repartizate, Institutul va putea achiziționa sistemul de producere apă de uz injectabil, care va deservi linia de vaccin gripal și linia de vaccin BCG, sistemul de monitorizare on-line parametrii camere curate și parametrii echipamente cu înregistrare și unitățile de filtrare aer autonome LAF MOBIL, filtre cu sistem IVAC, monitor unități viabile, potrivit Ministerului Sănătății. În aceasta perioadă, Institutul de Cercetare -Dezvoltare Cantacuzino implementează un plan de măsuri corective de remediere a neconformităților la liniile de producție a vaccinurilor, ce are ca termen de finalizare 15 aprilie și vizează o serie de lucrări de remediere a unor deficiențe, mai anunță MS, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES. Agenția Naționala a Medicamentului a asigurat conducerea MS că, dacă acest plan de măsuri va fi dus la îndeplinire, va putea elibera institutului autorizația de fabricație. Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino este singurul producător la nivel național de vaccinuri incluse în Programul național de imunizare. Agenția Națională a Medicamentului i-a retras Institutului Cantacuzino, la începutul lunii februarie, autorizația de punere pe piață a vaccinurilor și a tuturor produselor injectabile, deoarece acesta nu a respectat regulile de bună practică de producție (GMP - Good Manufacturing Practice).

SĂNĂTATE

DESCOPERIREA VACCINULUI CONTRA HEPATITEI C

VA DIMINUA MORBIDITATEA

În viitorul apropiat, descoperirea vaccinului contra hepatitei C va diminua spectaculos morbiditatea și mortalitatea prin hepatita cronică și prin ciroză, afirmă prof. dr. Mircea Angelescu, de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, membru al Academiei de Științe Medicale. „Până în preajma anului 1940, icterele epidemice au fost considerate ca fiind boli infecțioase și contagioase, fără însă să fie dovedită etiologia microbiană. Cercetările făcute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și după (între 1940 și 1965) au demonstrat etiologia virală și modul de transmitere. Vechile denumiri de «icter epidemic » sau «icter cataral» (sporadic) au fost înlocuite de două entități distincte: prima - hepatita epidemică, catalogată de tip A, și a doua - hepatita serică, catalogată de tip B. Virusul hepatitei B a fost identificat de Blumberg (Premiul Nobel) în 1964 și denumit «Antigen Australia». Virusul A, transmis inițial experimental la animale și apoi la om, a fost vizualizat prin microscopie electronică în 1974. Concomitent s-au făcut progrese în diagnosticul serologic care a permis separarea hepatitei A, de cea de tip B. Din 1950, în România, hepatita epidemică și cea serică au fost declarate boli cu izolare și internare obligatorie. Descoperirea, în 1989 a virusului C (VHC) și în 1990, a virusului E (VHE) a dus la «dezmembrarea» și la «sfârșitul noțiunii» de hepatită non-A, non-B. În 1991, OMS a stabilit un nou cadru nosologic al hepatitei virale (HV) care include cinci entități distincte (HA, HB, HD+HB, HC și HE) determinate de cinci virusuri deosebite: A, B, C, D și E, toate cu markeri specifici proprii, prezenți în sângele bolnavilor și decelabili prin teste serologice mai simple (ELIZA) sau mai complicate (RIBA, PCR ș.a.). Între cele cinci virusuri hepatice nu există imunitate încrucișată. Recent - în 1995 - s-a mai descoperit virusul G, asemănător cu cel al hepatitei C. Răspândirea acestui nou virus este în curs de evaluare. Hepatitele de tip B și C sunt, în același timp, și foarte răspândite, dar și foarte periculoase. Spre deosebire de hepatitele de tip A ele sunt mult mai severe și prelungite, ocazionează la 1% dintre bolnavi forme fulminante (cu coma hepatică), mortale în 85% din cazuri, și, cel mai important evoluează spre hepatita cronică, care la rândul ei poate trece, în câțiva ani, în ciroză hepatică complicată, sau nu, cu hepatocarcinom. Ciroza hepatică, odată instalată are sfârșit letal în 1- 5 ani. Ciroza și cancerul hepatic sunt cele mai grave urmări ale hepatitelor, apărând însă numai după infecțiile cu virusuri ce se transmit parenteral. În ultimii zece ani s-a demonstrat ca hepatita de tip C, față de care nu există o profilaxie eficace - fie prin vaccinare, fie prin gamaglobuline specifice - are o rată de cronicizare de 50-90%, hepatita cronică cu virus C, în 1/3 din cazuri ,evoluează spre ciroză și cancer hepatic (de trei ori mai frecvent ca hepatită de tip B). Din aceasta cauză diagnosticul pus cât mai precoce - prin teste serologice, efectuate mai ales la bolnavii cu hepatite posttransfuzionale, pentru decelarea în sânge a anticorpilor anti-virus C - are o importantă majoră, pentru începerea imediată a tratamentului etiologic antiviral. În România, în anul 2000, hepatita de tip A, după un vârf hiperendemic între anii 1955 și 1985, este în scădere marcată, în prezent apărând rare focare epidemice hidrice sau afectând colectivități de copii cu igiena defectuoasă. Hepatita E nu este semnalată în țara noastră. Hepatita B începe să fie stăpânită prin aplicarea măsurilor de evitare a inoculării virusurilor parenterale, fie în unități spitalice ști, fie în afara lor. Vaccinarea antihepatită B este obligatorie, aplicându-se la nou-născuți în maternități (trei doze: la naștere, la o lună și la șase luni), cu rapel la cinci ani și apoi la 14 ani (vârstă la care începe activitatea sexuală). Din păcate, cum am mai spus, situația rămâne dezastruoasă în hepatita de tip C, în care nu există profilaxie specifică și în care cronicizarea infecției acute poate să ajungă până la 90%. În prezent, mii de cazuri de ciroză hepatică (unele degenerate, cu hepatocarcinon) nu au altă soluție decât transplantul de ficat care, deocamdată, depășește posibilitățile economice ale țării noastre. În viitorul apropiat, descoperirea vaccinului contra hepatitei C va diminua spectaculos morbiditatea și mortalitatea prin hepatita cronică și prin ciroză degenerată malign”, a precizat prof. dr. Mircea Angelescu.