09.03.2010 00:07
Calvarul ajutoarelor sociale
■ La Potlogi
Sprijin neplãtit de 5 luni
Dacă până acum autoritățile locale din Potlogi s-au achitat la termen de obligațiile privind plata ajutoarelor sociale, în momentul de față există întârzieri deloc de neglijat la acest capitol. Edilul șef Nicolae Catrina susține că s-a ajuns în această situație pentru că în ultimele luni Consiliul Județean, din lipsă de fonduri, nu a mai virat banii pentru plata beneficiarilor Legii 416/2001. Primarul Potlogiului crede că și în acest an vor continua problemele în ceea ce privește achitarea ajutoarelor sociale. Este bine de știut faptul că această comună se înscrie în topul localităților din județ cu peste 300 de dosare de ajutor social. „Avem restanță pe lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2009 și ianuarie și februarie a.c. Deci lunile acestea sunt descoperite. Și nici anul acesta perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare”, a explicat edilul șef al comunei Potlogi.
■ La Voinești
Beneficiarii Legii 416, din ce în ce mai mulți
Asistență socială cu dus și întors! Administrațiile publice locale sunt bulversate de mutațiile neprevăzute care au loc în acest domeniu de activitate. În comuna Voinești beneficiarii venitului minim garantat se înmulțesc mai ceva ca ciupercile după ploaie de la o lună la alta, iar mai nou persoanele cu handicap intră... la reevaluare. „Când am venit la primărie aveam 42 de beneficiari ai Legii 416. Acum sunt 122, deci aproape s-au triplat, iar tendința este de creștere. La persoanele cu handicap nu se constată o creștere... Momentan, la nivelul comunei, în baza unei dispoziții a Serviciului Persoanelor cu Handicap, toate persoanele cu handicap sunt chemate la reevaluare. Sunt persoane cărora de acum 15-16 ani li s-a eliberat un certificat nerevizuibil, dar între timp normele au fost schimbate. Sunt probleme cu aceste persoane chemate la reevaluare, pentru că ele spun că din cauza primarului li se întâmplă asta. Este o reevaluare conform unei legi din 2008, care nu s-a făcut niciodată. Această lege prevede ce persoane se încadrează la un anumit grad de handicap”, a precizat primarul Sandu Gabriel Dănuț. Potrivit acestuia, în localitatea Voinești își duc existența peste 80 de persoane cu handicap, dintre care 42 beneficiază de asistenți personali, iar 42 primesc doar indemnizațiile.
Ilie Bazoi | ilie.bazoi@artpress.ro || Violeta Stanciu | violeta.stanciu@artpress.ro