29.07.2010 00:04
Cod portocaliu la Consiliul Local Târgoviște

Galerie foto
Atmosferă încinsă, și la propriu, și la figurat, în noua sală de ședințe a Consiliului Local Municipal Târgoviște! Consilierii locali s-au întrunit ieri în ședință ordinară într-un adevărat „solar”. Pe ordinea de zi au fost incluse nu mai puțin de 34 de proiecte de hotărâre. În debutul întâlnirii, consilierul PSD Teodor Vasiliu a solicitat președintelui de ședință, consilierul PDL Iulian Stănescu, să consemneze în procesul-verbal al ședinței din 24 iunie a.c. intervenția dnei Maria Marinescu, cetățean al municipiului, care se află în situația de a fi dată afară dintr-o casă naționalizată, pe care ar fi pus ochii unul dintre finii președintelui PDL, Florin Popescu, iar administrația Boriga a semnat actul de punere în aplicare a respectivei măsuri. Totodată, consilierul PSD Teodor Vasiliu a solicitat ca procesele verbale să redea cu fidelitate discuțiile din ședințele Consiliului Local, respectiv să fie stenograme, și nu eseuri ale acestora. În mod surprinzător, primarul Boriga a retras primul punct de pe ordinea de zi, prin care urmărea sancționarea disciplinară a consilierului PSD Teodor Vasiliu, cel care în repetate rânduri a solicitat administrației târgoviștene și primarului Boriga personal informații și explicații cu privire la cheltuirea banului public pentru proiecte aberante, secretizate și total inoportune în condițiile acualei crize economice,. Gestul primarului Boriga de a retrage primul punct de pe ordinea de zi poate fi lesne motivat. Dacă până acum mașina de vot a consilierilor PDL mergea pe bandă rulantă, eventuala sancționare a consilierului Teodor Vasiliu ar fi atras și nemulțumirea celorlalți consilieri PSD și PNL, care ar fi părăsit din nou sala, în semn de protest. Astfel, cu doar 13 consilieri PDL rămași la ședință, cvorumul pentru derularea ei nu s-ar mai fi întrunit, ceea ce ar fi dat peste cap planurile de vot ale pedeliștilor din Consiliul Local Municipal Târgoviște.
Punctele incluse pe ordinea de zi care au generat discuții aprinse între consilierii locali au fost cele referitoare la înființarea Teatrului Municipal Târgoviște și proiectul de hotărâre privind desființarea Direcției Grădini Publice, ca urmare a comasării prin absorbție și preluarea activității acesteia de către Direcția de Salubritate. În ceea ce privește înființarea Teatrului Municipal Târgoviște, strategie prin care actuala administrație urmărește desființarea Teatrului „Tony Bulandra”, consilierul PSD Teodor Vasiliu a ținut să afirme că îndepărtarea regizorului Mihai Constantin Ranin de la conducerea teatrului târgoviștean este o mare eroare. Nici unul dintre cele două proiecte nu a reușit să treacă.
Surprinzător a fost faptul că, spre deosebire de alte ședințe, în care erau obișnuiți să tacă mâlc și să voteze la comandă, unii consilieri locali PDL, de data aceasta, au luat atitudine înainte de a vota anumite proiecte de pe ordinea de zi. O parte dintre acestea au vizat disponibilizările ce urmează să fie aplicate în aparatul administrației locale.
Un alt proiect care a provocat discuții aprinse s-a referit la concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a clădirilor și terenurilor fostului Liceu Militar de la Mănăstirea Dealu unei fundații obscure din Piatra Neamț, numită SO.SI.SE.SA. Într-un final, proiectul a trecut, dar numai după ce a fost subliniată condiția ca patrimoniul în cauză, din zona Mănăstirii Dealu, să fie concesionat, inițial, doar pe o perioadă de probă de 3 ani, interval în care SO.SI.SE.SA. trebuie să obțină fondurile necesare pentru realizarea obiectivului. Se comenta prin sală că cel care a reprezentat ieri fundația din Piatra Neamț ar fi rudă cu liderul PDL Mihai Vădan.
Așadar, dezbateri încinse, timp de aproape două ore și jumătate, în noua sală de ședințe a Consiliului Local Municipal Târgoviște. Se impune să menționăm că Sala Florentină a fost o gazdă mult mai primitoare decât „solarul”, după unii, sau „cuptorul”, după alții, în care consilierii au stat cu spatele la invitați, iar acustica a fost sub orice critică.
Cornelia Dumitrache | cornelia.dumitrache@artpress.ro