29.07.2010 00:03

Concedieri la Direcția de Sănătate Publică

Concedieri la Direcția de Sănătate Publică
Galerie foto

Restructurări de personal la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița! De la 1 august a.c., 16 persoane din cadrul instituției urmează să fie concediate. Reprezentanții DSP spun că aceste reduceri vizează chiar și personalul de conducere.

Din 5 posturi de conducere rãmân 3!

Ministerul Sănătății a anunțat recent concedieri la toate direcțiile de sănătate din țară. Deși la nivelul DSP Dâmbovița există de mult timp deficit de personal, instituția trebuie să se supună hotărârilor luate la nivel de minister. Astfel că 16 angajați vor părăsi sistemul. De menționat este faptul că în fiecare direcție vor fi reduse câte două funcții de conducere dintr-un număr de cinci, câte sunt în prezent. „Reducerile de personal din sectorul bugetar afectează și DSP Dâmbovița. La noi schema de personal nu este una stufoasă, așa cum se întâmplă în alte DSP-uri din toată țara sau în alte sectoare bugetare. Din contră, noi lucrăm chiar cu deficit de personal pe anumite sectoare. Fapt care a permis DSP Dâmbovița să propună Ministerului Sănătății o reducere reală cu 16 posturi, ea fiind operabilă cu 1 august a.c. Până la acest moment, tot ceea ce știm este că la Ministerul Sănătății se lucrează la un ordin de ministru prin care să se aprobe regulamentul de organizare și funcționare și al schemei organizatorice în DSP-urile din țară”, a subliniat Marinela Popa, purtătorul de cuvânt al DSP Dâmbovița. În prezent, la nivelul direcției dâmbovițene își desfășoară activitatea aproximativ 100 de persoane.

Mirela Ivan-Nobel | mirela.ivan.nobel@artpress.ro