09.03.2010 00:09
Decontare electorala

Galerie foto
Ec. Viorel Firică, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița, ne-a dezlegat „misterul” majorării impozitelor și taxelor locale cu nivelul „generos” de 20%, mai ales într-un an de criză economică profundă. Zicala veche românească „în viață totul se plătește” are aplicabilitate perfectă în rândul primarilor. După ce ne bombardează cu gogoși electorale în campanii și promit că nu vor majora impozitele și taxele locale, după ce se văd cu mandatul în buzunar, aleșii locali aplică majorarea retroactiv. Aceasta este explicația „oficială” a creșterii impozitelor și taxelor locale cu 20% în anul 2010.
„Este o prevedere la Legea finanțelor publice locale: dacă inflația este mai mare de 5%, impozitele și taxele locale trebuie actualizate cu aceasta. De ce au crescut cu 20%? Există o justificare. 2008 a fost un an electoral, când nu au crescut cu nici un leu impozitele și taxele locale. În 2009 nici noile consilii locale nu au crescut cu nimic, iar în 2010 au luat totul din urmă. Cam asta este situația”, a subliniat ec. Viorel Firică, directorul DGFP Dâmbovița. Concluzia, în timp, totul se decontează, nimic nu rămâne neplătit.
Violeta Stanciu | violeta.stanciu@artpress.ro