02.09.2010 00:05

Două plângeri penale într-o zi

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița și poliția au început anchetele în cazurile a doi copii decedați în ultimele 24 de ore, un băiețel, la naștere, în Spitalul Orășenesc Pucioasa și o fetiță de șase luni la Spitalul din Titu, internată cu stare febrilă. În primul caz, din primele verificări a rezultat că fătul a decedat din cauza sugrumării cu cordonul ombilical. Aceeași variantă a fost lansată și de medicul ginecolog, acuzat de familia tinerei că nu a asistat la naștere. Ieri dimineață, o comisie din cadrul DSP Dâmbovița a sosit la spitalul din Pucioasa pentru a cerceta împrejurările în care micuțul a decedat la naștere.

Directoarea spitalului, medic ginecolog, care a avut-o pe pacientă în supraveghere în timpul sarcinii, spune că din punct de vedere medical micuțul nu putea fi salvat din cauză că avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Părinții copilului mort nu sunt însă de acord cu explicațiile date de medicul ginecolog. Ei spuneau că, deși pe tot parcursul sarcinii li s-a spus că micuțul este sănătos, la naștere, medicul ginecolog nu a asistat. La Spitalul Orășenesc din Pucioasa nu există decât doi medici specialiști în obstetrică - ginecologie, dintre care unul este rezident, deși unitatea medicală ar avea nevoie de cel puțin patru astfel de specialiști. În ambele cazuri, poliția s-a autosesizat, la Pucioasa acuzațiile fiind de ucidere din culpă și neglijență în serviciu. Agent Georgiana Comănici ne-a vorbit și despre cazul de la Titu, unde acuzațiile sunt de moarte suspectă și neglijență în serviciu. Reprezentanții DSP așteaptă în următoarele ore rezultatele necropsiei, iar anchetele polițiștilor sunt în desfășurare. În ambele cazuri, părinții îndurerați au depus plângeri penale.