25.01.2012 00:07

E obligatoriu! Copiii, la școală de la 6 ani

E obligatoriu! Copiii, la școală de la 6 ani
Galerie foto

❚ Din septembrie, adică din anul școlar 2012-2013, părinții vor opta unde vor înscrie copiii: ori la clasa pregătitoare, ori în grădiniță – grupa mare – fiind vorba despre toți cei care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2012 ❚ La nivelul județului, vor funcționa 200 de clase pregătitoare care, chiar dacă nu au programă, evaluări, testări sau note, sunt obligatorii, făcând parte din învățământul obligatoriu ❚ Cât despre înscrieri, acestea zice-se că se vor face computerizat, iar unde familiile nu au internet, înștiințarea se va face către secretariatul școlilor ❚ Rămâne de văzut, de la „teoria” ministerului, până la „practica” dintr-un sistem bulversat și subfinanțat ce succes vor avea și aceste noi idei

 

Ministerul Educației a modificat legislația în ce privește vârsta la care cei mici vor merge la școală. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, micuții de 6 ani vor fi în clasa pregătitoare, aceasta fiind obligatorie din anul școlar 2012- 2013, iar cei care au îndeplinit vârsta de 7 ani vor intra în 2012 în clasa I, indiferent dacă au urmat sau nu cursurile unei grădinițe.

 

Inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, prof. Sorin Ion, a spus că părinții vor avea posibilitatea să opteze în acest an unde vor înscrie copilul, fie la clasa pregătitoare, fie în clasa I. În cazul copiilor care vor împlini 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2012, „opțiunea va fi fie pentru clasa pregătitoare, fie pentru grădiniță în grupa mare”, a declarat prof. Sorin Ion.

 

Înscrierile... au și ele „cântecul” lor

La fel ca și în anii trecuți, înscrierile vor începe pe 5 martie, conform calendarului școlar stabilit. „Avem semnale că există unități școlare care, cel puțin neoficial, au deschis sezonul la înscrieri, atât la clasa I, cât și la clasa pregătitoare. Este greșit după lege, pentru că înscrierile oficiale încep de pe data de 5 martie”, a afirmat inspectorul școlar general, dând asigurări părinților că procedura de înscriere va fi foarte clar precizată. „În nici un caz nu vom merge să înscriem copilul după cunoștințe sau după mici atenții. O noutate absolută este că, începând din acest an, înscrierea se va face cu un program computerizat”, a spus prof. Sorin Ion. În familiile unde nu există internet, se va merge la unitatea școlară și înregistrarea în baza de date o va face secretariatul școlii foarte rapid.

 

 

Prof. Sorin Ion a menționat că un părinte are posibilitatea să aleagă pentru copilul său înscrierea în orice unitate: „E dreptul lui să aleagă unitatea școlară care consideră că are performanță și în felul acesta și competiția dintre școli este deschisă. Dar se va respecta în primul rând arondarea străzilor în orașe, pentru că în mediul rural lucrurile sunt foarte simple. În orașe este problema!”. Prioritate vor avea la înscriere copiii care aparțin circumscripției școlare, după care, după criterii bine stabilite (un set de criterii minimale elaborat de Ministerul Educației, și criterii particulare elaborate de fiecare unitate), astfel încât înscrierea să se facă în condiții de transparență maximă”, susține inspectorul școlar. Despre funcționarea clasei pregătitoare, prof. Sorin Ion a spus că părinții se pot informa și folosind o linie gratuită de telefonie Telverde 0800816245.

 

Ce înseamnă clasa pregătitoare...

În clasa pregătitoare cei mici vor învăța prin metode adecvate vârstei, își vor dezvolta capacitatea de comunicare, vor stabili primele contacte cu lumea literelor și a numerelor: „Nu vor avea o programă, nu li se vor pune note, nu se fac evaluări, nu se dau teste de admitere. Singurul lucru, prezența este obligatorie, pentru că face parte din învățământul obligatoriu, iar la sfârșitul clasei pregătitoare, învățătorul, profesorul pentru învățământ primar va face un raport amănunțit, psihologic, al fiecărui elev care va sta la baza cunoașterii, inclusiv de părinți, a gradului de dezvoltare fizică și psiho-intelectuală, a atitudinilor față de învățare”, a concluzionat inspectorul școlar general. În județ vor funcționa în anul școlar 2012-2013 200 de clase pregătitoare.

Virgil Voinescu | virgil.voinescu@artpress.ro