24.01.2012 00:09
Jalea roților de tren în Dâmbovița

Galerie foto
❚ Situația financiară grea și lipsa politicilor de eficientizare a dus la nerentabilitatea traficului feroviar, situație paradoxală dat fiind că este cel mai ieftin mijloc de transport, protejat în alte țări europene ❚ Astfel, în Dâmbovița, a fost deja închisă linia Târgoviște – Ploiești, la rând fiind Târgoviște – Pietroșița ❚ Consecințele? Călătorii și navetiștii vor scoate bani din buzunare pentru transportul mai scump, secțiile de circulație se vor închide și se vor înregistra alți șomeri
Situația financiară grea și lipsa politicilor de eficientizare și-a pus amprenta asupra sistemului feroviar. Potrivit liderului Sindicatului din Regionala București (SRB) și vicelider al Federației Naționale Feroviare Mișcare-Comercial, Liviu Stanciu, alături de o serie de secții de circulație feroviare din țară închise ca nerentabile, și în județul Dâmbovița a fost închis sectorul feroviar Târgoviște – Ploiești.
„Se preconizează ca în viitoarea perioadă, mai precis începând cu 1 februarie, să se oprească și circulația trenurilor de călători de la Târgoviște la Pietroșița. Loviți de această măsură vor fi cei mai săraci cetățeni și navetiștii care se deplasează la locul de muncă. Nu toți au bani să-și cumpere mașini, nu toți au bani să circule cu mijloace auto unde tarifele de transport sunt cu mult mai mari”, ne-a declarat liderul SRB, Liviu Stanciu.
Acesta a adăugat că Ministerul Transporturilor nu a ținut cont de solicitările la dialog ale sindicatelor. „S-a refuzat dialogul și nici nu s-a ținut cont de solicitările sindicatelor. Au ignorat total prevederile legale de a menține un pachet minim social de două perechi de trenuri de călători pe secția de circulație. Au în vedere să închidă definitiv sectorul feroviar de circulație respectiv (n.r. Târgoviște – Pietroșița)”, a precizat Liviu Stanciu. La nivel de țară vor fi închise, prin decizia Ministerului Transporturilor, 23 de secții de circulație.
Virgil Voinescu | virgil.voinescu@artpress.ro