06.08.2010 00:06
Notariatele, la limita de avarie

Galerie foto
Interviu cu Tudor Doru Lucian, președintele Camerei Notarilor Publici Ploiești
Rep.: Ați înregistrat în ultima perioadă cazuri de falimente în activitatea cabinetelor notariale?
- Atât în județul Dâmbovița, cât și în Buzău și Prahova, care fac parte din Camera Notarilor Publici Ploiești, nu avem asemenea fenomene, nici semnale nu avem. În schimb, sunt destui colegi în Dâmbovița, dar și în celelalte două județe, care își desfășoară activitatea aproape de cota de avarie, adică reușesc să-și achite datoriile – întreținere, chirie, impozite către stat, acestea fiind în primul rând în atenția fiecărui coleg notar. O situație mai dificilă o au colegii din mediul rural, fiindcă avem destule birouri notariale și în mediul rural, nu numai în orașe și municipii. Însă o situație și mai precară o au tinerii colegi care au devenit notari stagiari fie prin definitivat (după doi ani au dat definitivatul la nivel național și au devenit notari publici), fie cei cu studii juridice de peste 5 ani care în concursul anual au dobândit calitatea de notar public.
Rep.: Cazuri de suspendare a activității notariale au fost?
- În județul nostru nu avem, dar la nivelul Camerei Notarilor Publici Ploiești avem câteva situații când colegii notari nou numiți de ministrul Justiției, care au promovat concursul, au cerut suspendarea (deși nici măcar nu și-au început activitatea), tocmai din motive bazate pe criză. Dotarea unui birou notarial necesită sume mari de bani, undeva la 100- 250 milioane lei vechi. Altfel, Colegiul Director nu-ți dă avizul de funcționare. Au trecut vremurile din 1995-1996, când începeam activitatea într-o încăpere cu un calculator și scaune vechi. Acum biroul notarial trebuie să aibă un anumit standard, un grad ridicat de confort și de realizare a activității. Acesta este motivul pentru care colegii mei mai tineri au cerut suspendarea activității pe o perioadă nederminată, așteptând trecerea crizei.
Rep.: Să înțelegem că în domeniul dumneavoastră de activitate, mediul rural este mai vulnerabil decât cel urban?
- Falimente nu avem, dar sperăm să se îndrepte activitatea economică, la fel și cea notarială, să înceapă să dea semne de îmbunătățire. Nu exclud totuși posibilitatea ca în anumite zone, în special în mediul rural, să existe solicitări de întrerupere a activității. Falimentul nu este aplicabil ca instituție și ca noțiune notarului, ci societăților comerciale. La noi există instituția de întrerupere a activității pe o perioadă determinată sau a suspendării activității pe o perioadă determinată sau nedeterminată. Sper totuși să nu se ajungă aici, pentru că astfel va crește numărul șomerilor. Dacă personalul nostru auxiliar va fi trimis în șomaj, nu vor mai plăti contribuțiile nici notarul, nici personalul de specialitate și atunci răul poate să devină mai mare.