19.01.2012 00:09
Potlogi, comună mare, probleme multe

Galerie foto
❚ Responsabilități mari are pe umeri administrația comunei pentru 2012, dat fiind în special numărul mare de locuitori, peste 8.500, din care 3.000 de etnie rromă
Responsabilitate și mai mare pentru primarul comunei Potlogi, Nicolae Catrina, în anul 2012, într-o localitate cu un specific aparte al sărăciei și cu o populație numeroasă, peste 8.500, dintre care 3.000 sunt de etnie rromă, cu venituri foarte mici sau inexistente. Singurele venituri, aproape în exclusivitate, sunt din agricultură, iar cele 190 de familii care primeau insignifiantele ajutoare sociale cu care își duceau ziua de azi pe mâine le au serios periclitate de la 1 ianuarie 2012. Se adaugă scumpirile în lanț la alimente, energie, benzină etc. și, implicit, la lucrările agricole și așa insuportabile și care determină țăranii să le abandoneze pentru că ies mai mult în pierdere.
Cu toate acestea, s-au creat câteva locuri de muncă pentru fii ai comunei Potlogi, chiar și cu studii superioare, prin realizarea unui centru de informare turistică grație unui proiect pe Măsura 3.1.3. Mai mult, localitatea dispune, datorită Complexului brâncovenesc (palatul și biserica, monumente istorice aflate pe lista Patrimoniului Cultural Național), repere turistice de prim rang, de două hoteluri cu centre SPA, baze sportive și piscine.
Petre Drăguțoiu | petre.dragutoiu@artpress.ro