21.07.2010 00:10
Preda a alergat aseară în semifinale

Galerie foto
Diferența de fus orar (7 ore în plus față de Moncton) ne pune în imposibilitatea de a face cunoscut iubitorilor atletismului rezultatul târgovișteanului George Preda, care a luat startul aseară, în seria a 2-a a semifinalelor (s-au calificat pentru finală primii trei clasați din fiecare serie – trei la număr, plus alți 3 cu cei mai buni timpi după cei calificați).
Cum spuneam, elevul lui Nicolae Guțoiu a alergat în seria a 2-a (PB 3:44,47 – al șaselea timp al seriei din cei 14 atleți înscriși la start), având șanse reale pentru un loc în finală.
Tot aseară au mai luat startul în calificări Elena Panaet – 3000m obstacole (seria a 2-a, primii 4 + următorii 4 timpi), Alexandra Iancu – greutate (seria B, barem 15,70m sau primii 12/PB 14,64m), Mirela Lavric – 800m (PB/2:00,06, seria a 3-a, 5 serii/primii 4 + următorii 4 timpi – intră în semifinale), Adelina Pastor (PB 53,72) și Bianca Răzor (PB 52,69) – la 400m (5 serii – se califică în semifinale primele 4 + următorii 4 timpi), Valentin Toboc – lungime, seria B (PB 7,60/barem 7,70m sau primii 12) și Nicolae Soare – finala la 10.000m (PB 30:56,90, cel mai slab timp din cei 20 de finaliști). În prima finală a mondialelor – 3000m fete: 1.Mercy Cherono (Ken) 8:55,07, 2.Emebet Anteneh (Eth) 8:55,24, 3.Layes Abdullayeva (Aze) 8:55,33.
Ieri au fost programate alte două finale – greutate fete și 10.000m băieți.