31.08.2010 00:01
Primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga este urmărit penal

Galerie foto
Primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, este urmărit penal în cazul mega-afacerii locurilor de joacă pentru copii. Cum Parchetul Dâmbovița nu a putut furniza ieri nici o informație oficială, întrucât nu se întocmise procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, vă prezentăm toate datele obținute pe alte surse, oficiale și neoficiale. Una dintre firmele care au furnizat materiale pentru locurile de joacă din municipiul Târgoviște este SC UTILEX CONSTRUCT SRL și aparținea până mai ieri unui anume Gheorghe Simoiu, despre care se spune că ar fi finul primarului Târgoviștei, Gabriel Boriga. În prezent, SC UTILEX CONSTRUCT SRL este administrată de Adina Simoiu, soția lui Gheorghe Simoiu, și a furnizat materiale pentru 7 locuri de joacă amenajate în Târgoviște în perioada 2008- 2009 pentru care a încasat în total aproape 5 miliarde lei vechi. Curios lucru însă, atunci când jurnaliștii Artpress s-au deplasat la sediul firmei UTILEX CONSTRUCT din Pucioasa, str. Avram Iancu, bl. 3, parter, au găsit un simplu apartament în care locuiesc soții pensionari Anghelof. Nu există nici o firmă care să indice prezența societății UTILEX CONSTRUCT SRL în acel apartament, iar numele acesteia nu figurează nici la avizierul blocului. Soții Anghelof au reacționat violent la vederea echipelor TV Artpress și Jurnal de Dâmbovița, țipând la reporteri și agresându-l pe cameraman. Cu toate acestea, am reușit să aflăm că soții Anghelof sunt socrii lui Gheorghe Simoiu, până mai ieri patronul UTILEX CONSTRUCT, administrată în prezent de soția sa și că societatea are sediul înregistrat pe adresa apartamentului lor, dar că nu are birouri și nici angajați care lucrează acolo.



UTILEX CONSTRUCT IA BANII DE LA STAT, DAR NU DĂ NIMIC ÎNAPOI!
Pentru Primăria orașului Pucioasa, SC UTILEX CONSTRUCT SRL este practic o firmă fantomă. Nici primarul Dan Bădău, nici viceprimarul Tiberiu Popa nu au cunoștință de existența firmei UTILEX CONSTRUCT și nu au auzit de Simoiu Gheorghe sau Simoiu Adina (fostă Anghelof). Ba mai mult, după o scurtă verificare, ne-au transmis că firma UTILEX CONSTRUCT din Pucioasa, aflată în evidențele Registrului Comerțului încă din 2005, nu a plătit nici un leu la Serviciul Taxe și Impozite al Primăriei Pucioasa, nefiind nici măcar înregistrată în baza de date a serviciului. Vă reamintim că firma UTILEX CONSTRUCT a încasat de la Primăria Târgoviște aproape 5 miliarde lei vechi pentru 7 locuri de joacă, mega-afacere pentru care Poliția și Parchetul din Târgoviște au dispus începerea urmăririi penale împotriva primarului Gabriel Boriga. Mâine vă vom prezenta culisele afacerii prin care s-au scurs alte zece miliarde lei vechi din bugetul Primăriei Târgoviște în cel al SC Soluții Urbane SRL București prin achiziția de mobilier pentru 3 locuri de joacă din Târgoviște, ale căror prețuri evident supraevaluate concurează cu cele ale unor vile de lux.
Zăngăne cătușele la locurile de joacă
A început urmărirea penală împotriva primarului Boriga
Boriga, dat în urmărire... penală!
Locuri de joaca criminale de peste 30 miliarde lei
9,5 MILIARDE LEI PENTRU 2 LOCURI DE JOACA
Afacerea "Huta-Huta" cu peste 1 milion de euro, bani publici