01.09.2010 00:01
Primăria Târgoviște, în atenția DNA

Galerie foto
Reabilitarea termică a blocurilor, care a debutat cu mare tam-tam în municipiul Târgoviște în vara anului trecut, a ajuns deja în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA) care instrumentează un dosar pe acest subiect. Din dorința de a-și rezolva problemele de clientelă politică de partid, se pare că Primăria Târgoviște s-a ocupat de impunerea anumitor antreprenori celor care au câștigat licitația, cel puțin așa susțin senatorul PSD Adrian Țuțuianu, care a lansat informația pe piață. De asemenea, senatorul social-democrat vine cu precizări suplimentare pe acest subiect în sensul că firmele care au efectuat lucrări în cadrul programului de anvelopare termică a blocurilor bat deja la „porțile” falimentului din cauza faptului că Primăria Târgoviște (și nu numai) nu și-a onorat obligațiile de plată către constructori. Tot de la Adrian Țuțuianu am aflat că o parte din tâmplăria montată în cadrul acestui program în municipiul Târgoviște a fost furnizată de firma deja celebrului, pentru aroganță, deputat PDL Cristian Boureanu. Acest lucru ne confirmă încă o dată culoarea politică a acestei afaceri, portocalii atât la propriu, cât și la... figurat. Nu de alta, dar se poate vedea că în numai câteva luni de reabilitare termică a blocurilor Târgoviștea a devenit portocalie.
„Șpagă de 100.000 euro dată unui oficial al Primăriei Târgoviște”
„În cadrul Programului de reabilitare termică a blocurilor din municipiul Târgoviște, primăria s-a ocupat să-și impună anumiți antreprenori celor care au câștigat licitația, din dorința de a-și rezolva problemele de clientelă politică de partid. Lucrările s-au făcut, se pare, mai mult decât au fost finanțate, iar firmele nu au primit banii pentru ce au lucrat (vorbim de cei care sunt contractați). Mai departe, aceștia nu i-au putut plăti pe cei care sunt subantreprenori. În momentul de față, mai multe firme se află efectiv în stare de faliment din cauza faptului că nu și-au încasat banii de la Primăria Târgoviște. În acest program banii vin de la Ministerul Dezvoltării, de la primărie și de la asociațiile de proprietari. Sunt mai mulți președinți de asociație care reclamă calitatea proastă, chiar îndoielnică a lucrărilor. Unul dintre ei mi-a spus că cel puțin o parte din tâmplăria montată în municipiul Târgoviște este furnizată de Cristian Boureanu. De asemenea, sunt câțiva nemulțumiți care au făcut afirmația că au dat o șpagă de 100.000 de euro unui oficial al Primăriei Târgoviște. DNA are în lucru un dosar care privește tocmai această măsură a anvelopării blocurilor. Eu știu că s-au ridicat foarte multe documente de la primărie legate de acest aspect. Se știe că nu sunt făcute plăți pentru multe dintre lucrările deja executate și mai știu că sunt datorii atât de la Ministerul Dezvoltării, cât și de la Primăria Târgoviște și asociațiile de proprietari”, a declarat senatorul Adrian Țuțuianu.