09.09.2010 00:09

Reclamantii, turnati de organele de control

Modul în care se realizează controlul de către instituțiile deconcentrate cu accent pe Comisariatul Gărzii Naționale de Mediu Dâmbovița și pe organele de poliție a constituit un subiect de discuție în ultima ședință de Colegiu Prefectural. Prefectul județului Dâmbovița, Iancu Caracota, se întreba și întreba membrii colegiului, șefi de deconcentrate, cum mai cred că oamenii vor „să vină către” instituțiile pe care le conduc și „să aibă încredere” când „cei care merg în control își justifică prezența acolo oferind detalii despre cei care au făcut reclamațiile”.

„Avem o mare problemă în abordarea controalelor și a verificărilor atât la Garda de Mediu, cât și la Poliție, ca de altfel și în alte instituții de control. Cei care merg în control își justifică prezența acolo oferind detalii despre cei care au făcut reclamațiile. Este o glumă proastă, după mine, și nu am să pot să înțeleg cum doriți domniile voastre să vină către instituțiile dumneavoastră și să aibă încredere în instituțiile dumneavoastră acei oameni care încearcă să vă ajute în ceea ce aveți de făcut. Cu ce încredere să mai vină la dumneavoastră?”, întreba reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Acesta a cerut șefilor de deconcentrate vizate să ia note explicative subordonaților și să rezolve această problemă internă în cel mai scurt timp. „Dacă mai aud o dată de așa ceva, înseamnă că avem o mare problemă și va trebui să iau măsuri foarte dure”, a avertizat prefectul Iancu Caracota.