04.05.2010 00:05
Scandal cu iz pestilential!

Galerie foto
Mirosuri pestilențiale și aer irespirabil! Asta sunt nevoiți să suporte de mai bine de două luni unii locatari ai blocului 6 de pe strada General Florescu din municipiul Târgoviște! Și asta după ce Termica a remediat o defecțiune la una dintre instalațiile din subsolul imobilului, numai că specialiștii societății au uitat să acopere conductele cu pricina, lucru care creează zilnic un disconfort din cauza mirosurilor degajate de dejecțiile lichide și solide care se deversează la subsolul blocului. - VOX POPULI - află părerea cetățenilor despre această problemă.
Concedii pe capete la Termica!
Pentru a afla mai multe amănunte despre lucrările efectuate la blocul 6, ne-am adresat, cum era firesc, și Societății Termica. Însă, stupoare! Aici nimeni din conducerea societății, în speță cei doi directori, nu se aflau la serviciu. Una dintre angajate, care ținea loc și de secretară, ne-a motivat că cei doi directori se află în concediu și că îi este greu să memoreze toate problemele asociațiilor de locatari din municipiu: „Eu nu vă pot ajuta cu nimic. Eu țin locul secretarei, că e în concediu acum. Dacă asociația respectivă este nemulțumită de lucrare, ar fi trebuit să lase mai întâi o sesizare aici. Eu nu pot să vă spun dacă există o sesizare, pentru că din memorie n-am cum să știu. În prezent nu este nici un director aici, doar eu sunt și nu vă pot ajuta cu nimic. Directorii sunt în concediu, toți. Nu le ține nimeni locul și nu este nimeni aici. Și nici nu vă pot spune când revin cei din conducere”. Asta demonstrează, încă o dată, dezinteresul conducerii Societății Termica față de problemele târgovi ștenilor, plătitori de taxe și impozite, dar și de facturi cu sume deloc de neglijat.
Ilie Bâzoi | ilie.bazoi@artpress.ro