03.09.2010 00:08
Viceprimarul Bogdan Ana vrea să demisioneze

Galerie foto
Și-a dat sau nu demisia Bogdan Ana din funcția de viceprimar și cea de consilier municipal PDL? Circulă prin târg zvonul că lucrurile ar fi deja tranșate. Viceprimarul Bogdan Ana ar face un pas înapoi din politica locală. Alte voci din PDL spun că n-ar fi nimic sigur, ci doar o simplă intenție. Surse neoficiale dau însă ca sigură demisia lui Bogdan Ana din funcția de viceprimar. Acesta ar urma să-și anunțe oficial plecarea din primărie chiar la următoarea ședință de Consiliu Local Municipal.
„Domne, ne-a anunțat, dar când și-o dă nu știu”
Întrebat în legătură cu această situație, av. Marin Antonescu, vicepreședintele PDL Dâmbovița, ne-a declarat: „Nu cunosc, sunt în concediu. Sunt în Italia. Săptămâna trecută, la conferința de presă, eu am anunțat intenția lui, dar de atunci până acum nu mai știu nimic, nimic, nimic. Săptămâna trecută ne-am întâlnit la partid și ne-a anunțat: «Domne, eu aș vrea să-mi dau demisia. Este vreo problemă?» Tată, asta e viața. Dacă vrei să-ți dai, dă-ți. Mi-a spus că are niște oportunități și că la vârsta lui trebuie să se gândească bine, că nu se mai întâlnește cu ele. Dacă e la stadiul de intenție, atunci eu nu pot să spun. Domne, ne-a anunțat, dar când și-o dă nu știu. Omul a zis: e vreo problemă dacă într-o zi o să-mi dau demisia? Și i-am spus că nu e nici o problemă, că nu-l poate nimeni obliga”.
„Până când nu se aprobă în Consiliu, nu se poate discuta despre treaba asta”
Și celălalt viceprimar al municipiului Târgoviște, Paul Briceag, susține că până nu există ceva oficial nu se poate vorbi. „Știți foarte bine că acest lucru se va discuta și se va aproba în Consiliu local. Până când nu se aprobă în Consiliu, știți că nu se poate discuta despre treaba asta. Nu că există o interdicție. Să nu mă interpretați greșit, dar nu are rost să discutăm din moment ce acest lucru va fi făcut public în ședința Consiliului local, unde vom stabili și noul viceprimar, dacă această demisie va fi confirmată. Una discutăm la partid și alta este un lucru public care va fi reconfirmat de Consiliul local. Și atunci se va discuta și demisia, în condițiile în care și-o va anunța în scris. Deocamdată nu știu dacă a scris-o sau nu. Știu foarte clar că intenționează să demisioneze”.